SPORT 4 noiembrie 2008

Înfrângere categorică pentru echipa de baschet!

de Covasna Media | 747 vizualizări

Înfrângere în campionatul naţional de baschet feminin pentru CSS LMK Sfântu Gheorghe, care nu a reuşit nici de această dată să depăşească complexul Municipal Târgovişte

Duminică seară covăsnencele au avut o prestaţie ştearsă arătând doar în ultima parte a meciului că ar putea lupta de la egal la egal cu adversarele. Prestaţia catastrofală a eroinei din meciul cu Bnot Hasharon, Judit Kajdacsi, dar şi numărul uriaş de mingi pierdute au făcut ca echipa din Sfântu-Gheorghe să piardă categoric. Abia în sfertul patru echipa covăsneană a dat speranţe propriilor suporteri veniţi cu autocare şi maşini personale la Târgovişte. Diferenţa de scor devenită de doar patru puncte a fost însă în scurt timp mărită de reacţie promptă a Cynthiei Marie Valentin şi a Monicăi Boriga-Brosovski care au punctat cu o serie de coşuri de 3 puncte. Despre meciul de duminică, Ildiko Vass a declarat: „Jocul nu ne-a mers de la început şi am resimţit o oboseală acumulată şi datorită faptului că jucăm în Cupele Europene. Şi aruncările de la distanţă au mers foarte prost“.

Înfrângere în campionatul naţional de baschet feminin pentru CSS LMK Sfântu Gheorghe, care nu a reuşit nici de această dată să depăşească complexul Municipal Târgovişte

Duminică seară covăsnencele au avut o prestaţie ştearsă arătând doar în ultima parte a meciului că ar putea lupta de la egal la egal cu adversarele. Prestaţia catastrofală a eroinei din meciul cu Bnot Hasharon, Judit Kajdacsi, dar şi numărul uriaş de mingi pierdute au făcut ca echipa din Sfântu-Gheorghe să piardă categoric. Abia în sfertul patru echipa covăsneană a dat speranţe propriilor suporteri veniţi cu autocare şi maşini personale la Târgovişte. Diferenţa de scor devenită de doar patru puncte a fost însă în scurt timp mărită de reacţie promptă a Cynthiei Marie Valentin şi a Monicăi Boriga-Brosovski care au punctat cu o serie de coşuri de 3 puncte. Despre meciul de duminică, Ildiko Vass a declarat: „Jocul nu ne-a mers de la început şi am resimţit o oboseală acumulată şi datorită faptului că jucăm în Cupele Europene. Şi aruncările de la distanţă au mers foarte prost“. În trebată dacă transferurile făcute de echipa din Sfântu Gheorghe nu s-au dovedit oarecum neinspirate căpitanul echipei covăsnene a luat apărarea nou-venitelor: „Considerând bugetul pe care-l avem în acest an, prestaţia lor a fost bună, mai ales în meciurile din cupele europene“. Scorul final al întalnirii de la Târgovişte a fost de 66 - 54 pentru echipa Municipal din localitate.

Anadra Munteanu

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
vass, 5 noiembrie 2008
ce draq ma...fiti seriosi. Daca jucam 10000 de meciuri cu Tgv tot nu le batem. Nici daca jucam ca-n meciul cu bnot nu aveam sanse. Este o echipa puternika...n-ai ce sa faci...sa le multumim ca nu citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.