N-am nicio aplecare spre gesturi de patriotism local, şi asta nu neapărat pentru c-aş fi superficial (cu toate că nu exclud nici varianta asta...), ci mai ales pentru că au avut alţii sufi cientă grijă în ultimii 20 de ani să mă dezveţe de obiceiuri „gratuite” şi „desuete”. Învăţă turile astea au venit mai ales de la clasa politică, cu sediul la Bucureşti, dar şi de la diverşi lideri locali, în mintea cărora, odată ce am intrat în ograda Uniunii Europene, patriotis mul nu mai poate fi invocat decât în scopuri electorale. Nu voi intra mai adânc în chestiune, dar e clar că patriotismul, cu deosebire cel local şi mai ales cel românesc în Secuime, a devenit periculos pentru guvernele de la Bucureşti şi, în consecinţă, desuet...

Ei, dar de Ziua Naţională nu m-am putut abţine să nu fiu şi patriot, şi local. Am văzut manifestarea de 1 Decembrie în toată splendoarea ei sărăcăcioasă dar demnă, la Sf. Gheorghe, şi am auzit despre ce şi cum a fost cu o zi înainte la Covasna şi în municipiul reşedinţă de judeţ. Am vorbit cu oameni care mi-au mărturisit cât de bine s-au simţit la Balul Unirii, organizat împreună cu TOATE partidele politice din judeţ, într-o locaţie prietenoasă din Sf. Gheorghe.

Am vorbit cu oameni obosiţi dar bucuroşi c-au stat de vorbă cu adversarii politici la un chef cu dedicaţie patriotică. S-au culcat la 5 dimineaţă, dar la ora 9 a aceleiaşi dimineţi au fost la parada militară şi au depus coroane de flori la statuia lui Mihai Viteazul. Mai mult decât atât, unii dintre ei au mărturisit că s-ar bucura dacă şi pe 24 ianuarie s-ar întâmpla la fel.

Sună bine, nu? S-o mai dăm dracului de politică şi să ne simţim bine împreună, măcar în ocazii speciale. La Bucureşti minunea asta nu s-a petrecut, Capitala este nefericită, falsă, prozaică, înghesuită în naţionalisme de paradă. Leagănul naţionalismului luminat românesc tot Ardealul este – uite cam spus-o şi pe asta, ca să fiu patriot local până la capăt. Am văzut români fericiţi de Ziua lor Naţională, la Sf. Gheorghe, stând în ploaie şi frig, ascultând imnul ţării cu mâinile la inimi, aplaudând discursuri şi asistând la manifestare până la capăt, cu toate că la doar câţiva metri se serveau pahare de vin fiert şi fasole cu cârnaţi mirosind îm bietor. Nu s-a înghesuit lumea la „pomana” altfel binevenită, nu s-au călcat oamenii în picioare pentru un polonic de fasole şi-o cană cu vin, cum am văzut că s-a întâmplat în mai toate marile şi micile oraşe ale ţării. Or fi ardelenii, născuţi sau pripăşiţi în zonă, mai sătui decât alţi români săraci? N-or fi simţit şi ei nevoia unei po meni culinare de Ziua Naţională? Cum să nu fi simţit, dar îmi place să cred că la ardeleni, şi mai ales la românii din Secuime, patriotismul trece întâi prin inimi şiabia apoi prin stomac...

Artiştii veniţi de-a lungul anilor de 1 Decembrie la Sf. Gheorghe s-au declarat impresionaţi de calitatea publicului, de patriotismul curat manifestat de români. Tudor Gheorghe şi Ducu Bertzi, care ne-au încântat serile trecute cu baladele şi versurile lor, sunt doar doi dintre ei. La fel s-a întâmplat cu mari cântăreţi de muzică populară care au susţinut spectacole de Ziua Naţională sau de 24 ianuarie în oraşul nostru, chiar dacă n-au avut întotdeauna cele mai bune condiţii pe scena Casei de cultură a sindicatelor. Mi-e imposibil să sar peste o informaţie de ultimă şi nefericită oră: cică primarul din Slatina n-a reuşit să pună nici un drapel tricolor prin oraş pentru că n-a găsit sau na ştiut sau n-a avut bani, nu se ştie exact, să cumpere... Nici nu vreau să mă gândesc ce sar fi spus şi ce s-ar fi scris dacă această criză locală de tricolor s-ar fi petrecut într-un oraş din Covasna! Dar la noi sau găsit întotdeauna bani pentru steaguri, care s-au şi pus peste tot prin oraş şi care au fost respectate şi de români, şi de maghiari.

Despre scandalul reprezentării la primirea onorului militar de la Bucureşti nici nu mai vorbesc, pentru că e jenant. Spune şi întâmplarea asta multe despre patriotismul de paradă cu care se drapează, pe post de mândru tricolor, fruntaşii clasei noastre politice. Iată încă un motiv să fiu mândru de simţirile mele patriotice desuet-locale în concertul lăutarilor care-şi arogă un nemeritat drept de proprietate asupra sentimentului naţional.