Daniel Şanta

Am un soi de dezamăgire, ca să nu-i zic frustrare când fac o retrospectivă a unor evenimente recente din viaţa societăţii covăsnene. Regret nespus dezbinarea şi lipsa de coerenţă care marchează principalele momente festive ale societăţii civile româneşti din judeţ. Mai de fiecare dată când ele se întâmplă. Sigur că este absolut normal ca oamenii să aibă gusturi şi păreri diferite, dar când se întâmplă lucruri de factură identică şi care încearcă să împartă societatea în două, mi-e greu să nu ridic sprânceana deranjat.

Un exemplu recent este organizarea la Sfântu Gheorghe a două festivaluri de colinde. Unul de mare amploare şi unul oarecum în anonimat. Nu vreau să discut aici nici cine a fost primul, nici cine a fost mai breaz şi mai frumos, nici cine şi-a făcut treaba bine şi cine nu. Nici nu are vreo relevanţă. Nu înţeleg şi nu voi înţelege însă de ce sunt două. Indiferent de orgolii şi de cine le-ar organiza.

Normalitatea presupune comunicare şi conlucrare. Ori când o mână de oameni nu reuşeşte aşa ceva, indiscutabil există o problemă. Probabil că manifestarea devenită mai mare ar fi putut să se bucure de un plus de invitaţi şi evenimente, dacă i s-ar fi alăturat participanţii de la cea mai mică. În egală măsură, festivalul mai mic ar fi meritat poate promvoarea şi logistica de care s-a bucurat cel mare.

Beneficiile ar fi fost reciproce. Şi exemplele pot continua. Copiii care participă cu însufleţire la un astfel de eveniment merită un public numeros şi călduros. Merită să fie împreună şi să se bucure de adevăratul spirit al sărbătorilor care înseamnă printre altele şi unire în simţiri.

În mod lăudabil evenimentele organizate de municipalitate au reuşit să se îmbine fericit cu cele ale Festivalului Povestea din Ajun organizat de Asociaţia Ecou, care mai mult a reuşit în multiple momente săi unească şi pe români şi maghiari. Nu ştiu prin urmare de ce n-ar fi putut şi concertul de colinde desfă şurat la Casa de cultură să fie cuprins într-un program co mun. În atare condiţii e chiar mai frustrant că societatea românească nu dă dovadă de coeziune. Nu cred că organizatorii celor două festivaluri nu se cunosc şi că le-ar fi fost imposibil să comunice. Şi totuşi…

Esenţial rămâne faptul că nu reuşim să arătăm ca o comunitate unită, să ne respectăm şi ajutăm reciproc. Mai mult de atât învăţăm prea puţin din exemplele fericite, precum Balul de 1 Decembrie din acest an, care a dovedit că românii pot petrece împreună, indiferent de orientări politice şi sensibilităţi personale.

În acest an încă o dată voi fi nevoit să întreb atunci când cineva îmi va povesti că a fost la festivalul de colinde, „la care dintre ele?”. Ceea ce pentru o comunitate mică şi care susţine că trebuie să-şi păstreze cu tărie identitatea rămâne un punct negru. Fără să-mi asum dreptul de a numi vinovaţii ori a judeca dacă unii sunt buni şi alţi sunt răi, spun doar atât: Nu trebuie să uităm că aşa cum unirea înseamnă putere, dezbinarea înseamnă înfrângere.