Daniel Şanta Am fost multă vreme un fan împătimit al Teatrului Andrei Mureșanu. Nu am ratat niciun spectacol și mi-am exprimat adeseori admirația față de actorii TAM-ului, mărturie stând o serie de articole din anii trecuți. Mai mult, mi-a plăcut mereu să mă laud peste tot că în orășelul nostru mic avem un teatru mare. Astăzi nu mai pot spune nimic pozitiv, ci mai mult am hotărât să-mi exprim mâhnirea cu riscul ca unii și alții să mă hulească (nu c-aș suferi profund din cauza asta).

Daniel Şanta

Am fost multă vreme un fan împătimit al Teatrului Andrei Mureșanu. Nu am ratat niciun spectacol și mi-am exprimat adeseori admirația față de actorii TAM-ului, mărturie stând o serie de articole din anii trecuți. Mai mult, mi-a plăcut mereu să mă laud peste tot că în orășelul nostru mic avem un teatru mare. Astăzi nu mai pot spune nimic pozitiv, ci mai mult am hotărât să-mi exprim mâhnirea cu riscul ca unii și alții să mă hulească (nu c-aș suferi profund din cauza asta).

Petrecându-mi mai mult timp în Sfântu Gheorghe la început de an, m-a bătut gândul să merg la teatru să văd ”Auto” – un spectacol cu reacții bune, singurul din ultimele stagiuni pe care l-am ratat. Spre surprinderea mea la TAM în ianuarie era vacanță, în timp ce teatrul maghiar avea programate nu mai puțin de 16 (șaisprezece) reprezentații! Ceea ce mie mi se pare cam inadmisibil! Și m-am gândit eu așa că probabil – ca în mai toate cazurile - peștele de la cap se împute! Mi-am permis prin urmare un exercițu de imaginație, deși recunosc de pe acum că nu am calificarea necesară și nici vreo dorință să materializez acest gând. M-am gândit ce-aș face eu (printre altele) dacă aș fi manager sau director sau ce fel de șef vreți voi, la Teatrul Andrei Mureșanu.

În primul rând aș încerca să stau cât mai mult pe la serviciu. Am citit undeva (trebuie să fi fost vreun clasic) că dacă vrei să faci treabă la slujbă, oricare ar fi ea, trebuie să stai mult la locul de muncă. În al doilea rând m-aș respecta și m-aș comporta precum un tip tare! M-aș strădui să îmi construiesc o relație cu teatrul maghiar care să-mi permită să mă lupt pentru spațiu de repetiții și scenă pentru spectacole.

Cât mai mult posibil. Că totuși sunt un fel de director, nu? Nu vreun aghiotant al cuiva. Cu alte cuvinte aș încerca să mă fac respectat! În următoarea etapă, mi-aș construi o relație extraordinară cu domnul primar. Că de la el vin banii (locuitorilor) și el e cel care trebuie să-mi cunoască și aprecieze munca.

M-aș asigura să am suficient de mult public, de multă presă și expunere la fiecare premieră, încât domnul primar (sau vreun reprezentant) să fie acolo de fiecare dată. Și m-aș strădui să pun în scenă spectacole pe care să le aprecieze. Miaș oferi serviciile, astfel încât de Zilele Orașului sau cu ocazia altor evenimente ale comunității, municipalitatea să știe că poa te conta pe actorii mei măcar drept prezentatori la vreuna dintre scene. Reciproc avantajos.

După care m-aș gândi cum aș putea eu să fac instituția asta să devină un fel de suflet al comunității. Cum aș putea s-o implic și s-o fac implicată. Și cum aș putea să transform actorii pe care îi am în niște vedete locale, care să însemne ceva pentru comunitate și pe care lumea să-i recunoască pe stradă.

Și aș face proiecte! Cât mai multe proiecte! Să-i arăt domnului primar că pot aduce bani și din altă parte decât de la el. Dacă aș găsi idei deștepte și proiecte pe măsură, banii s-ar găsi și ei! Și-aș mai și alerga după sponsori! Dar aș alerga de mi-ar sări ochii! Orice mic avantaj pentru instituția mea și angajații ei contează în ziua de azi! Dacă, de exemplu, fiecare companie importantă ar fi învățată să contribuie constant cu o sumă simbolică în schimbul căreia ar primi bilete la spectacole pentru angajații ei, sigur s-ar mai strânge și niște bani și vreo doi specatori în plus.

Și l-aș ține aprope pe Radu Afrim! Și l-aș motiva să pună în scenă cât mai multe spectacole la teatrul la care e angajat (da, Afrim ia salariu de la TAM). Dacă aș avea mai multe spectacole cu unul din cei mai în vogă regizori din țară, poate aș avea și spectatori mai mulți și actori mai motivați și premii mai multe, care să îmi permită să mă calific pentru mai multe finanțări și tot așa.

Ah, și i-aș pune pe actori la muncă! Pe toți! Nu doar pe unii! Nu i-aș lăsa pe unii să frece menta pentru că vezi Doamne au o vârstă. Și nici pe alții să tot colaboreze prin alte părți câtă vreme eu le dau salariu. Și poate în felul ăsta n-ar trebui să plătesc colaboratori din alte locuri ale țării. Evident, prieteni de-ai mei... (Am trăit o vreme cu impresia că TAM-ul n-are decât 5-6 actori și zău că sunt mai mulți). Și mi-aș și promova teatrul și spectacolele. Am auzit eu că ăștia de la presă, gen Observatorul de Covasna, Kiss Fm sau www.covasnamedia.ro ar face parteneriate media, vasăzică dacă le-aș da materiale și informații, mi-ar face publicitate aproape gratis. Și ce mai e gratis în ziua de azi?! Ceva îmi spune că am nevoie de publicitate! Și de spectatori noi! Poate și maghiari! Și exemplele pot continua... Sigur, cine sunt eu să dau sfaturi din astea. Clar, un nimeni! Dar vă dați seama dacă eu am găsit atâtea idei și atâtea lucruri care NU se fac, câte soluții și idei ar trebui să aibă la îndemână un profesionist? Un director adevărat! Ceea ce cred, cu mare părere de rău, că la Teatrul Andrei Mureșanu ne lipsește cu desăvârșire!

Poate nu e prea târziu, poate se trezește cineva, poate se mai poate face câte ceva! Nu de alta, dar în ritmul ăsta, TAM-ul moare lent și chinuit. Amin!