EDUCATIE 30 iunie 2011

Doi elevi eliminaţi la BAC

de Monica Vrânceanu | 573 vizualizări
În comparaţie cu alte judeţe, în Covasna a fost linişte din punctul de vedere al tentativelor de copiere Absolvenții de liceu care susțin în aceste zile probele scrise ale examenului de Bacalaureat (BAC) sunt destul de liniștiți, în județul Covasna înregistrându-se până acum doar două eliminări din sălile de examen. Supraveghetorii nu prea au avut bătăi de cap până acum, în centrele de examinare din județ fiind înregistrate doar două tentative de copiere la BAC, drept pentru care autorii acestora au fost eliminați din examen.

În comparaţie cu alte judeţe, în Covasna a fost linişte din punctul de vedere al tentativelor de copiere

Absolvenții de liceu care susțin în aceste zile probele scrise ale examenului de Bacalaureat (BAC)  sunt destul de liniștiți, în județul Covasna înregistrându-se până acum doar două eliminări din sălile de examen.

Supraveghetorii nu prea au avut bătăi de cap până acum, în centrele de examinare din județ fiind înregistrate doar două tentative de copiere la BAC, drept pentru care autorii acestora au fost eliminați din examen.

Secretarul Comisiei județene a examenului de bacalaureat, inspectorul școlar Nemes Julianna, a declarat că doi elevi au fost eliminați din examen pentru tentativă de copiere. Primul caz a avut loc la Liceul Teoretic Mircea Eliade din Întorsura Buzăului, în timpul examenului scris la proba de Limba și literatura română, iar cel de-al doilea caz a fost înregistrat la Grupul Școlar Puskas Tivadar din Sfântu-Gheorghe, la examenul scris la Limba și literatura maternă maghiară.

În ceea ce privește proba obligatorie a profilului, care a fost susținută ieri la disciplinele Matematică sau Istorie, după caz, Nemes Julianna a declarat că aici nu au existat probleme legate de eliminări. Prezența la proba obligatorie a fost de un total de 1.878 din cei 2.015 elevi înscriși; au fost înregistrate 108 echivalări de examene - ale elevilor care au susținut aceste examene în anii anteriori, în vreme ce 29 de elevi nu s-au prezentat la examen.

În județul nostru susțin examenul de bacalaureat peste 2.000 de absolvenți de liceu, acesta având loc în șase centre de examinare și concentrând un total de 500 de cadre didactice implicate în supraveghere, corectare și alte activități necesare acestei ocazii. Candidaţii care au fost eliminaţi de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de BAC; aceştia vor relua integral examenul de bacalaureat cel mai devreme în a treia sesiune după cea în timpul căreia au fost eliminaţi. Rezultatele vor fi publicate în 3 iulie, iar în 4 iulie candidaţii nemulţumiţi de note pot depune contestaţii.

 

Aproape toţi elevii unui liceu, daţi afară de la BAC

111 din cei 159 de elevi au fost scoşi afară din sălile de examen la Hunedoara la Grupul Agricol Alexandru Borza din Geoagiu, după ce au fost prinşi copiind. Profesorii au făcut un control în 5 din cele 6 săli ale şcolii. Elevii aveau hârtii cu rezultatele la examen. Membrii comisiei au decis să-i elimine. Elevii au fost descoperiţi de profesorii care se plimbau prin săli.

"Evident sunt eliminaţi. Nu vor avea acces la următoarele două sesiuni. Undeva la anul se pot prezenta. Este foarte surprinzătoare situaţia pentru ca Hunedoara a avut rezultate bune. E regretabil ca s-a întâmplat", a declarat Alexandru Lăutaru, inspector Inspectoratul Şcolar Hunedoara.

ISJ Hunedoara a început o anchetă în acest caz. Reprezentanţii inspectoratului şcolar au promis că elevii şi profesorii vinovaţi vor fi sancţionaţi.

 

Poliţia va deschide o anchetă

Întrebat dacă profesorii asistenţi şi angajaţii scolii respective vor fi sancţionaţi, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a răspuns ca "e posibil să fie vorba de fapte de natură penală".

Daniel Funeriu spune că au mai fost sesizate incidente şi la alte şcoli, dar că până la această oră, cel de la Hunedoara este "cel mai notabil".

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.