ACTUALITATE 30 octombrie 2011

Epilog de recenzor. A fost și a meritat!

de Elena Rotaru | 1171 vizualizări

Nebunia CNP-urilor a pășit într-o nouă sferă în ultimele zile. Oamenii care refuzaseră să-mi dea acest cod cu temeri legate de fraudarea alegerilor sau furtul de case mă căutau acum prin cartier să mă roage să îl notez, mi-l lăsau în ușă înșiruit pe un colț de hârtie sau prin vecini. Gândul de a nu se deplasa singuri să-l declare la primării le temperase temerile.

Și când părea că se liniștesc apele și că acest proces lung și anevoios intră în linie dreaptă și lină a apărut zvonul că recensământul poate fi realizat și online. Trăiască din nou virtualul și mințile înguste care întâi debitează și apoi analizează conținutul cuvintelor aruncate către mulțimi.

Și uite așa, ca recenzor, oricum obosit și iritat de toate cele, te trezești cu ușa închisă în nas, nu înainte de a ți se spune că ”nu primesc cu recensământul, o să răspund online”. Primiți cu recenzatul?, parcă nu așa mă adresasem cucoanei aflată deja pe partea cealaltă a ușii.

Păi, n-am spus eu că m-am simțit ca la colindat? Iată și de ce.

Ultimele zile din acest proces m-au găsit căutând și găsind o soluție pentru o încurcătură de stradă, cu două scări noi de recenzat și fără timp de a mă reîntoarce după CNP-urile refuzate. Au fost ore cu multă muncă și foarte multă scriptologie, dar care mi-au redat în mod paradoxal tihna și zâmbetul. Mi-am dat timp să văd oameni simpli, să aud povești de viață, să zâmbesc unei fetițe blonde ca un soare de primăvară, să aud persoane care îmi cereau să revin în vizită și fără treabă de la stat, să șterg frânturi din ideea că omul poate fi uneori o ființă tare cumplită.

Recensământul Populației și al Locuințelor a fost una dintre cele mai interesante experiențe din existența mea umană și profesională de până acum. O activitate care m-a adus față în față cu frustrarea, cu sărăcia, cu opulența, cu proasta creștere, cu simplitatea minunată dată de viață și nu de școală și cu testarea unor limite proprii întinse până la extrem.

În acest proces au fost cei care au renunțat de a fi recenzori înainte sau pe parcursul recensământului și cărora le dau dreptate. Volumul de muncă (mai ales pentru o persoană care pe lângă această activitate a mai avut și alte preocupări) a fost unul foarte mare, iar cheltuiala nervoasă pe măsură.

Au fost și oameni care au primit în casă străini și au înțeles necesitatea și utilitatea colaborării într-un asemenea proces și au fost restul de ființe.

Scriind pe genunchi, pe mese curate, printre borcane, pe margini de balustrade sau pe colțuri de uși, au fost recenzorii. Nu știu care este remunerația financiară, știu doar că va fi cu mult sub munca acestora și că nimic nu poate egala efortul și consumul unor asemenea zile.

Și au mai fost cei care trebuiau să coordoneze eficient și să înlesnească desfășurarea acestui recensământ. Ei bine, despre ei nimic de spus, doar o așteptare naivă: aștept să apară pe ecranul celebrului și influențabilului tv un reprezentant al lor și să spună, chiar și sub amenințarea unei demiteri ulterioare, nu un „mulțumesc”, ci  „ne pare rău că v-am îngreunat aiurea munca”.

Să ascult zeci de povești, să spun cuvinte unor persoane cărora nu le-a vorbit cineva de prea mult timp, să las să treacă furii, să privesc prin ochi de suflet un bătrân sau un copil, să mă deranjeze, dar să nu judec, să trag peste mine pătura încărcată a zilei și să-mi rămână zâmbetul, să fiu fericită că suntem diferiți și să fiu recunoscătoare de darul minunat al celor 6 ani de acasă, asta a însemnat munca mea de recenzor pentru care nu am nici măcar un regret.

A fost și a meritat!

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.