ACTUALITATE 29 noiembrie 2011

Annamari Dancs - Succes şi în Turcia

de Covasna Media | 654 vizualizări

Zilele trecute, Annamari Dancs a fost în Turcia, unde a participat la filmările videoclipului unei piese înregistrate în duet cu cunoscutul interpret turc Denis Cem.

„Îl cunosc pe Denis încă din 2008. Ne-am întâlnit la Braşov, la Festivalul „Cerbul de Aur” acolo unde el a reprezentat Turcia, iar eu România. Anul trecut Denis mi-a solicitat colaborarea la o piesă de club în limba engleză, dar cu un sound specific turcesc, potrivit totuşi pentru ringul de dans al cluburilor europene”, povesteşte interpreta, care continuă: „după un an posturile de radio din Turcia au început să difuzeze piesa în heavy rotation, iar „I wanna be with you” a devenit un hit care îşi cerea videoclipul”.

Cum Annamari era extrem de ocupată şi prinsă între repetiţii şi spectacole la Teatrul de Operetă din Budapesta, abia săptămâna trecută s-a ivit oportunitatea de a duce proiectul la bun sfârşit, ceea ce s-a şi întâmplat în decurs de doar trei zile, inclusiv drumul parcurs de la Budapesta pâna la Istanbul şi înapoi, cu escală la Sfântu Gheorghe.

Filmările au avut loc într-o locaţie exotică aproape de Istanbul, într-un hotel aflat pe malul Mării Marmara, special închiriat pentru filmări de către casa de producţie, care în trecut a mai lucrat şi pentru Tarkan de exemplu. Tot aici s-au filmat şi câteva secvenţe dintr-un serial turcesc cu un imens succes internaţional, „Ezel”.

„În afară de duetul nostru, Denis a mai filmat şi un alt videoclip pentru un viitor single, iar din acest motiv filmările au început cu mare întârziere. În loc de ora 21 camerele de filmat au început să ruleze la 3 dimineaţa. Am în total 17 clipuri în “videografie”, dar n-am văzut în viaţa mea o echipă atît de liniştită şi calmă. În ciuda întârzierilor, profesionalismul lor m-a surprins plăcut. Au folosit tehnică de ultimă generaţie, lucrând intens la fiecare cadru, la fiecare scenă. Mai târziu am aflat că ei au fost contractaţi pentru 24 de ore, aşadar pentru ei n-a fost nicio grabă. Am reuşit şi eu să fac o impresie plăcută cu temperamentul meu şi energia mea”, spune Annamari.

Videoclipul va fi gata abia în ianuarie, însă managementul lui Denis a pus deja la punct un turneu media cu participarea lui Annamari, turneu care pentru interpretă ar putea însemna deschiderea unor noi orizonturi într-o ţară cu nu mai puţin de 65 de milioane de locuitori.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
"PANORAMIX", 1 decembrie 2011
BRAVO !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.