ACTUALITATE 25 martie 2013

Lista obiectivelor de investiţii ale Primăriei Sfântu Gheorghe pe anul 2013

de Agerpres | 903 vizualizări

Primăria Sfântu Gheorghe a dat publicităţii lista obiectivelor de investiţii propuse pentru anul 2013, care urmează să fie finanţate parţial sau total din bugetul local. Printre acestea se numără continuarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a ştrandului municipal, de amenajare a parcului comemorativ 1956, consacrat Revoluţiei anticomuniste din Ungaria, a lucrărilor de modernizare a Pieţei Mihai Viteazul, de extindere a reţelei de iluminat public, de apă şi canalizare, precum şi lucrări de amenajare exterioară în staţiunea Şugaş Băi.

Pe listă apar şi o serie de proiecte cofinanţate din fonduri europene nerambursabile, cum ar fi amenajarea de spaţii pietonale în centrul istoric al municipiului Sfântu Gheorghe, construirea unui parc fotovoltaic în vederea producerii de energie electrică pentru iluminatul stradal şi pentru o serie de instituţii publice, echiparea cantinei sociale, reabilitarea mai multor străzi şi refuncţionalizarea Casei Bene, unde anul acesta va fi deschis un muzeu cinegetic. De asemenea, este prevăzută începerea lucrărilor la noua creşă de copii şi reabilitarea sitului industrial de la Câmpu Frumos în vederea creării unui parc industrial şi a unei structuri de sprijinire a afacerilor.

Lista obiectivelor de investiţii a fost postată pe site-ul Primăriei Sfântu Gheorghe unde, până pe data de 4 aprilie, poate fi consultat şi proiectul de buget pe anul 2013 şi pot fi depuse amendamente.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.