LIFESTYLE 19 martie 2013

Ai card de credit? Iată ce lucruri nu trebuie să cumperi cu el

de Covasna Media | 533 vizualizări

Să ai un card de credit poate părea o adevărată mană cerească. Te scoate din necaz când eşti în lipsa de lichidităţi. Însă, te poate adânci şi mai mult în datorii. Mai ales dacă te obişnuieşti să foloseşti un card de credit de fiecare dată când mergi la shopping. Iată câteva lucruri pe care ar trebui să nu le cumperi niciodată cu un card de credit.

Nu cumpăraţi cu card de credit obiecte la reducere

Chiar dacă prima reacţie când vezi o reducere de 15% este să cumperi cât mai mult, ar fi bine să te gândeşti înainte de a folosi un card de credit. Mai ales dacă dobânda pe care trebuie s-o plăteşti pentru banii împrumutaţi depăşeşte cu mult reducerea de la magazin. Dacă vrei să profiţi de pe urmă reducerilor atunci trebuie să foloseşti fie cash, fie cardul de debit.

Bunurile de consum fac gaură în cardul de credit

Ca regulă generală, nu este bine să foloseşti cardul de credit pentru a-ţi cumpăra bunuri de larg consum. Se poate întâmpla, spre exemplu, să rămâi fără bani şi fără scutece, situaţie în care poţi face o excepţie de la regulă şi să intri în linia de credit pentru a achiziţiona respectivele produse. Însă dacă acest lucru se întâmplă frecvent, înseamnă că ai o problemă. Este timpul să faci o analiză şi să vezi de ce lună de lunar cheltui mai mulţi bani decât câştigi. Dacă nu faci o schimbare în regimul cheltuielilor s-ar putea să plăteşti dobânda pentru acele scutece vreo cinci ani.  Iar povestea se va repeta luna de lună, ceea ce înseamnă că în curând toţi banii tăi se vor duce pe achitarea dobânzilor la cardul de credit.

Maşina nu se ia cu card de credit

În mare parte, după ce ţi-ai achiziţionat o maşină cu cardul de credit, plăteşti raţe în jur de 63 de luni, în timp ce valoarea maşinii se înjumătăţeşte după primele 12 luni. Din start este o afacere care te face să pierzi bani, nemailuând în seamă faptul că maşina însăşi îţi va consuma bani (pentru combustibil, pentru întreţinere şi eventualele reparaţii etc.). Optaţi pentru cumpărarea unei maşini cu credit doar dacă împrumutul este mai mic de 36 de luni.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.