SPORT 6 iunie 2013

Raliu la Teliu

de Székely Emőke | 771 vizualizări

Drumul spre Întorsura Buzăului va fi închis în weekend

Sâmbătă și duminică localitatea Teliu va fi „invadată” de mașini turate, iar legea va fi făcută de piloții care se vor întrece în a treia etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop. Ediția din acest an a concursului îl omagiază pe Eugen Ionescu-Cristea, decedat în 2011. Astfel, câștigătorul concursului va primi un trofeu care poartă numele fostului pilot.

Trofeul Teliu, ajuns la a cincea ediție, atrage din nou un interes notabil, 81 de sportivi înscriindu-se în concurs. Traseul care pornește din comuna brașoveană ce dă numele întrecerii este deja unul binecunoscut și apreciat între piloții de viteză în coastă, iar la start se vor afla toți actorii principali ai sezonului 2013.

Lucien Hora este de departe cel mai de succes pilot, deținând șase victorii din cele șapte etape alergate până acum pe traseul de la Teliu, iar ediția din acest an va fi prima alergată după noile reguli din CNVC. Astfel, se renunță la etapele duble, competiția urmând să se desfășoare sâmbătă, când sunt programate antrenamentele, și duminică, atunci când va avea loc concursul.

Trofeul Teliu este susținut de Consiliul Local și Primăria Teliu, în calitate de parteneri principali și de compania Kremsmueller România, partener oficial al evenimentului.

Antrenamentele cronometrate de sâmbătă vor începe la ora 13:45, iar concursul propriu-zis va avea loc duminică de la ora 11:15. Pentru buna desfășurare a întrecerii, circulația rutieră pe DN10 Braşov – Buzău (km119 – km127) se închide în intervalele orare: sâmbătă 8 iunie 07:30-12:30, respectiv 13:30-20:30, și duminică 9 iunie 07:30 – 16:30.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.