ACTUALITATE 8 august 2013

Preluarea Casei de Cultură a Sindicatelor, departe de finalizare

de Monica Vrânceanu | 467 vizualizări

Deși Primăria Sfântu Gheorghe a început încă de la finele anului trecut procedura de executare silită a Casei de Cultură a Sindicatelor, procesul de preluare a imobilului este departe de a se finalizat.

Executarea a început din cauza datoriilor imense ale administrației Casei către autoritățile locale, unde toate utilitățile au fost sistate tot din pricina datoriilor, astfel că în prezent clădirea este închisă și nu se mai întâmplă nimic acolo.

Primarul Antal Árpád a declarat recent că deși inițial se spera la o rezolvare a situației în acest an, deocamdată lucrurile merg foarte încet, din cauza situației juridice foarte complicate. La momentul începerii executării silite, exista o datorie de 500.000 de lei numai către bugetul local, bani care nu au fost încă recuperați în totalitate, chiar dacă s-au blocat conturile.

Între timp însă, clădirea se deteriorează de la o zi la alta și riscă să devină încă o pată neagră pe imaginea orașului, ca și clădirea Hotelului Bodoc. Mai mult, în timp ar putea pune probleme chiar și recent amenajatei Piețe Mihai Viteazul, așa că soluțiile trebuie găsite cât mai curând, susține primarul Antal. Potrivit acestuia, rezolvarea finală ar fi scoaterea la licitație a Casei de Cultură a Sindicatelor, iar municipalitatea ar fi dispusă să o cumpere, în cazul în care nu se va reuși trecerea acesteia în administrarea autorităților locale. Deocamdată însă, lucrurile stagnează în acest sens, chiar dacă Primăria are idei în privința folosirii spațiilor de acolo.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.