ACTUALITATE 23 august 2013

Sistemul de coplată aduce bani în spitale, dar îi dezavantajează pe asiguraţi

de Monica Vrânceanu | 376 vizualizări

Ultimele patru luni au adus Spitalului Judeţean de Urgenţe „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe 6.015 lei din sistemul de coplată. Banii au venit de la acei pacienţi care nu intră în larga categorie a celor sunt scutiţi de la colpată, care a fost fixată la 5 lei la Sfântu Gheorghe. Astfel, anual, Spitalul din Sfântu Gheorghe ar ajunge să strângă în jur de 20.000 de lei din coplată.

Managerul Spitalului, Nagy András Robert, a declarat că suma este binevenită, urmând să fie folosită la mici reparaţii sau alte plăţi mărunte şi imediate ale instituţiei. Pe de altă parte, Nagy András Robert a subliniat că sistemul este într-adevăr solicitant din punct de vedere al măririi birocraţiei, însă adevărata problemă apare atunci când de acesta se folosesc unii pacienţi fără mari probleme.

Ideea e că multe categorii de pacienţi sunt scutite de la coplată – copii, femei însărcinate, bolnavii incurabili şi alţii. Pe de altă parte, alţii vin şi profită de această coplată mică, internându-se şi când nu e nevoie, pentru a beneficia de diverse analize. Plus că partea proastă e că, de fapt, coplata o plătesc şi asiguraţii – ceea ce nu e corect, ar trebui plătită doar de către neasiguraţi, căci asiguraţii plătesc practic de două ori”, a explicat Nagy András Robert.

Coplata a fost introdusă în spitale începând din 1 aprilie, iar românii trebuie să plătească la fiecare externare din spital o coplată ce variază între 5 și 10 lei, legiuitorul lăsând la latitudinea conducerilor de spitale stabilirea valorii acesteia. Măsura coplății a avut ca scop limitarea numărului de internări fictive în spitalele româneşti, însă se pare că efectul nu este acesta.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.