SOCIAL 20 august 2013

Angajatorii nu au virat banii de pensii pentru 2,3 milioane de salariați

de Covasna Media | 653 vizualizări

Milioane de români se vor trezi cu pensii mai mici din cauza angajatorilor. Pentru aproximativ 2,3 milioane de salariaţi, angajatorii nu au virat niciun leu în conturile de pensii administrate privat, în ultima lună.

Chiar şi aşa, specialiştii avertizează că singura soluţie pentru o bătrâneţe liniştită este pensia facultativă, deoarece sistemul public de pensii nu va mai putea plăti contribuţiile peste câţiva ani.

În acest moment, pensia poate fi asigurată din trei surse. Prima sursă este pensia pe care o primim de la stat, după zeci de ani de contribuţie. Aceasta are o pondere din ce în ce mai mică, deoarece o parte din contribuţie este administrată de companiile private.

Din salariul brut lunar, 10,5 procente se duc pentru pensie. Din aceşti bani, 4 puncte procentuale sunt administrate de companiile de asigurări, sub formă de pensie obligatorie administrată privat, iar restul de stat. Din 2008, de când s-a introdus acest sistem, ponderea administrată de companii a crescut de la an la an şi va ajunge în 2016 la 6 procente.

În fondurile de pensii administrate privat sunt înscrişi 5,9 milioane de salariaţi, însă doar pentru 3,6 milioane se varsă lunar contribuţiile. Pentru restul, angajatorii fie nu plătesc, fie întârzie virarea acestor dări, iar angajatul se poate trezi cu conturile de pensii goale. Din punct de vedere al performantelor fondurile de pensii private obligatorii au realizat în ultimii cinci ani un randament mediu anual de 11,4%. Adică, banii administraţi de aceste companii private au obţinut câştiguri ce acoperă cu doar câteva procente rata inflaţiei în toţi aceşti ani.

Cei care nu sunt mulţumiţi nici de pensia pe care o vor primi de la stat, nici de cea administrată de fondurile de pensii private îşi pot face o pensie facultativă. Până acum, doar 300.000 de români au pensii facultative, majoritatea sub forma unor asigurări de viaţă. Dintre aceştia însă, doar jumătate îşi plătesc lunar contribuţiile. 45% din pensiile facultative sunt plătite de angajatori, care oferă aceste pensii ca măsuri de recompensă pentru salariaţi. Randamentul pensiilor facultative a fost unul mai mic. În ultimii cinci ani, câştigul este de doar 9,4%.

(digi24.ro)

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.