ACTUALITATE 26 august 2013

Antal Árpád, mulțumit de efectele creșterii impozitelor pentru firme

de Monica Vrânceanu | 725 vizualizări

Bugetul local a crescut cu peste 2 milioane de lei

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, susține că decizia creșterii taxelor locale cu 50% pentru agenții economici și insituirea Ajutorului minimis au fost unele dintre cele mai bune decizii și că singurul regret pe care îl are este că nu le-a aplicat mai devreme, acum cinci ani.

Declarația primarului a venit ieri, în cadrul unei conferințe de presă, întrebat fiind cum apreciază măsura majorării cu 50% a impozitelor pentru persoane juridice, luată la finele anului trecut și generatoare de foarte multe controverse.

Prin această decizie, veniturile Primăriei la acest capitol au crescut cu 2,2 milioane de lei până la data de 23 august a acestui an. Când am elaborat proiectul, am zis că vor crește cu 50%, însă se pare că va fi o creștere de până la 60-63% până la finele anului”, a declarat primarul Antal.

În ceea ce privește atragerea IMM-urilor locale în Programul de Ajutor Minimis, destinat recuperării din suma mărită plătită către impozitele locale, primarul susține că și această parte a funcționat foarte bine, firmele răspunzând pozitiv.

Sigur, au fost și firme care au considerat că le place ce se întâmplă cu lucrările publice din oraș și nu au făcut niciun demers pentru a recupera ceva din impozitele mărite, deși ar fi putut. Am avut și o inițiativă, prin care am sunat primele 100 de firme care ar fi putut apela la Ajutorul de minimis și nu au făcut-o, și am aflat că 80% dintre ele cunoșteau Programul,  deci nu era vreo chestiune de neinformare. Cred că la finele lunii octombrie vom putea vorbi mai mult despre acest Program și efectul creșterii impozitelor cu 50% pentru firme, însă pot spune deja că totul a fost benefic, o inițiativă bună din care municipiul va câștiga financiar, mai ales că rezultatul de până acum e peste așteptări. Îmi pare rău doar că nu am luat aceste măsuri încă de acum cinci ani”, a explicat primarul Antal.

Edilul a mai spus că în vreme ce firmele locale pot accesa Ajutorul de minimis, este convins că multinaționalele precum hypermarketurile, băncile sau benzinăriile prezente în Sfântu Gheorghe nici nu au simțit mărirea de impozit, plățile făcându-se de la sediile centrale și nefiind semnificative în comparație cu restul impunerilor pe care le au.

Linia de finanţare pentru Ajutorul de minimis a fost deschisă pe data de 15 aprilie şi poate fi obţinută pe bază de proiecte ce trebuie depuse la sediul CCI din Sfântu Gheorghe până pe 11 octombrie. Fondul total pus la dispoziţia firmelor autohtone din bugetul local este de 500.000 de lei în acest an, iar sumele sunt nerambursabile; autoritățile spun că suma se poate suplimenta astfel încât fiecare firmă solicitantă, cu acte în regulă, să poată beneficia de Ajutor. Banii pot fi solicitaţi pentru acoperirea dobânzilor aferente creditelor sau contractelor de leasing, reabilitarea exterioară parţială sau totală a clădirilor, crearea sau modernizarea spaţiilor verzi, reabilitarea termică a clădirilor, instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, participarea la târguri şi expoziţii în ţară ori străinătate pentru promovarea produselor, achiziţionarea unor materiale promoţionale ori informative, efectuarea de studii de piaţă, achiziţionarea de echipamente sau componente hardware sau software, realizarea de site-uri web, servicii de consultanţă, introducerea sistemului modern de plată, achiziţionarea de mobilier pentru dotarea spaţiilor comerciale, de producţie şi servicii etc. Doar firmele cu sediul în Sfântu Gheorghe pot accesa acest Ajutor, aceasta fiind una dintre principalele condiții impuse de municipalitate.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.