ACTUALITATE 8 septembrie 2013

350 de angajări în două luni la Autoliv Sfântu Gheorghe

de Covasna Media | 1358 vizualizări

Dezvoltarea continuă, Autoliv lansând o nouă campanie de colectare a CV-urilor pentru viitoare interviuri

Sfârșitul verii a fost marcat de un nou bilanț remarcabil al recrutărilor pentru cel mai activ angajator al momentului din județul Covasna. Autoliv România a anunțat atingerea unei cote de 1.625 de angajați pentru divizia de volane din Sfântu Gheorghe, peste 350 dintre aceştia fiind recrutați doar în ultimele două luni.

Obiectivele departamentului de resurse umane al companiei rămân ambițioase și presupun depășirea nivelului de 2.000 de angajați la Sfântu Gheorghe la finalul lui 2013.

Cinci noi puncte de colectare a CV-urilor în județ

În acest sens, Autoliv a lansat o nouă campanie de colectare a CV-urilor pentru viitoare interviuri. Toți cei care doresc o carieră de succes la Autoliv pot acum să-și depună CV-urile în cinci locații din județ: Covasna, Întorsura Buzăului, Micfalău, Boroșneu și Zagon.

Toți cei care doresc să se alăture celei mai importante echipe de profesioniști din județul Covasna au acum la dispoziție urnele speciale amplasate la sediile primăriilor din aceste localități pentru a depune CV-uri. Documentele depuse vor fi colectate periodic și vor fi selectate pentru interviuri cu potențialii angajați. Vor avea loc sesiuni de interviuri și la Întorsura Buzăului și Covasna, personalul departamentuli de resure umane urmând să se deplaseze în județ atât pentru a cunoaște potențialii angajați, dar și pentru a răspunde eventualelor întrebări. Reprezentanții Autoliv au ținut să mulțumească autorităților locale din toate aceste localități pentru sprijinul acordat și pentru colaborarea excelentă dezvoltată în ultima perioadă.

Centrul de recrutare din Sfântu Gheorghe programează noi interviuri

Totodată, centrul de recrutare din zona centrală a orașului Sfântu Gheorghe, strada 1 Decembrie 1918, nr. 65, rămâne deschis și în perioada următoare, aici putând fi depuse CV-uri zilnic între orele 10 și 17, iar doritorii vor putea primi și mai multe detalii despre job-ul pentru care aplică.

Pentru divizia Autoliv VOR urmează o perioadă în care acctentul se va pune pe integrarea cât mai bună a noilor colegi, se va încerca sudarea echipelor de producție și creșterea productivității. În acest fel, consideră reprezentanții companiei, în curând colectivul de la Sfântu Gheorghe se va putea lăuda cu performanțe considerabile.

Cele mai multe dintre posturile pentru care Autoliv va face angajări sunt în continuare cele de operator în producție, cărora li se adaugă tehnicieni de mentenanță, controlori de calitate etc.

Compania suedeză promite stabilitate și respect, condiții de lucru excelente, suport pentru integrarea în companie, școlarizare și activități de dezvoltare, seriozitate și respectarea angajamentelor. Autoliv oferă viitorilor angajați un pachet salarial motivant, bonusuri de productivitate și calitate, masă de prânz asigurată, transport gratuit și bonuri de masă după 3 luni de activitate. Angajatorii susțin că așteaptă de la viitorii lor colegi în primul rând flexibilitate și responsabilitate, disponibilitate de a lucra în schimburi și atenție la detalii.

Grupul AUTOLIV este lider mondial în producția de sisteme de siguranță auto: airbag-uri, centuri de siguranță, volane etc. Portofoliul de clienți Autoliv este format de cei mai importanți producători de automobile din lume: Mercedes, Audi, Volkswagen, BMW, Ford, Jaguar Land Rover, Skoda, Renault etc. Compania are la nivel mondial un număr de peste 50.000 de angajați care contribuie la viziunea și scopul AUTOLIV, de a reduce accidentele de circulație, rănirile și decesele provocate de acestea. În fiecare an, produsele AUTOLIV salvează peste 25.000 de vieți.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
lili, 7 septembrie 2013
Angajari se fac dar se si pleaca pe capete !! Care sunt explicatiile companiei pentru gradul ridicat de fluctuatie a fortei de munca la Autoliv ?!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.