ACTUALITATE 13 octombrie 2013

Sute de participanţi la o acţiune de caritate

de Covasna Media | 377 vizualizări

De fiecare dată când o stea cade din cer, moare un om pe pământ – aşa se obișnuiește să se spună în popor. Se poate întâmpla și invers, cum s-a și întâmplat: s-au aprins flamele iubirii în inimi și noi stele s-au născut.

Se consideră deja tradiție în cadrul Organizației Caritas Alba Iulia că împreună cu comunitatea locală ne alăturăm celei mai mare și spectaculoase acțiuni de solidaritate organizate în Europa, iluminăm cu candele o piață publică și primim donații pentru a ajuta pe cei săraci. Pe când în alte locuri evenimentul are loc în decembrie, noi organizăm în luna octombrie, și nu întâmplător, pentru că vremea poate influența oamenii să iasă în piețe.

La Alba Iulia, Petroșani, Târgu Mureș, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Toplița, Sovata, Sângeorgiu de Mureș, Sângeorgiu de Pădure, Cârța, Brețcu, Odorheiu Secuiesc, Cristuru Secuiesc, Gheorgheni, Remetea și Ditrău evenimentul a fost precedat de pregătiri febrile, angajații și voluntarii au curățat suporturile de lumânări și alte elemente de recuzită, adolescenții au împărțit pliante și au invitat pe toți la acțiune.

Chiar și vremea neobișnuit de rece din octombrie s-a înmuiat, în ziua mult așteptată cerul a devenit senin, mirosea a primăvară, iar oamenii, familiile au pornit spre piețele centrale pentru a aprinde câte o lumânare și cu donațiile lor să-și exprime solidaritatea față de nevoiași. Cei mai bucuroși au fost cei mici, văzând un covor imens de lumânări arzând și abia așteptau să așeze o candelă în formație. De asemenea și printre adulți a devenit popular evenimentul, de la an la an numărul participanților este tot mai mare, desigur acesta se reflectă și în donațiile colectate.

În acest an peste 7.300 de oameni au participat la eveniment și au donat 41.624 lei (cu 6.444 de lei mai mult decât anul trecut), din care vom pregăti pachete de alimente pentru masa sărbătorilor de iarnă pentru familii defavorizate şi vârstnici. La Sfântu Gheorghe au fost strânşi 2.627 de lei, iar la Breţcu 861 de lei.

Pe 11 octombrie luminile iubirii de fapt au fost aprinse în inimi, în ciuda tuturor dificultăților comunitatea și-a exprimat solidaritatea, interesul purtat celor în nevoie.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.