ACTUALITATE 13 octombrie 2013

Ziua Astronomiei crește la fiecare ediție [FOTO]

de Székely Emőke | 460 vizualizări

Sute de copii şi adulţi, localnici sau din judeţele vecine, au luat parte sâmbătă la o nouă ediţie a evenimentului de la Sfântu Gheorghe

Sute de persoane au participat sâmbătă la Ziua Astronomiei, eveniment de observații astronomice organizat de Asociația Pentru Comunitate și Observatorul Astronomic „Vega” în curtea Liceului Teoretic „Mikes Kelemen”. Cu mic, cu mare toți erau curioși să vadă Luna, planeta Venus sau alte obiecte cerești, iar cei mici erau nerăbdători să participe la concursul de desen pregătit de organizatori.

A treia ediţie

Prima ediție a Zilei Astronomiei a avut loc în luna octombrie a anului trecut. De atunci evenimentul a crescut continuu, numărul participanților fiind din ce în ce mai mare. Sâmbătă publicul a fost format atât din persoane care au participat și la edițiile precedente, cât și din participanți noi, veniți cu prima ocazie. „Este îmbucurător faptul că evenimentul crește. Am văzut multe fețe noi, ceea ce mă face să cred că lumea este interesată de știință, de frumusețile oferite de Universul care ne înconjoară. De asemenea mă bucură faptul că avem participanți de toate vârstele. Desigur cei mai entuziaști sunt copiii, însă am văzut și mulți bătrâni care poate nu au avut ocazia niciodată să vadă o planetă prin telescop” – ne-a declarat organizatorul Csere Mihály.

Concurs de desen

Pentru că sâmbătă a avut loc un eveniment internațional numit „Observă Luna”, organizatorii Zilei Astronomiei au pregătit un concurs de desen pentru cei mici. Aceștia s-au uitat preț de câteva minute la Lună prin telescop, după care au desenat-o din memorie. Lucrările au fost apoi jurizate în două categorii, sub 10 ani și peste 10 ani, şi premiate. „Am avut desene interesante, unele dintre ele chiar reuşite. De exemplu, un concurent a văzut asteroizi îndreptați spre Lună, și Stația Spațială Internațională, alții au lucrat la detaliile craterelor. M-a impresionat faptul că fiecare copil a lucrat mult la desenul său, iar acest lucru s-a văzut” – spune unul dintre membrii juriului. Pentru că mai mulți copii au plecat de la fața locului înainte de premiere, premiile au rămas la organizatori, astfel că cei care nu și-au ridicat premiile sunt rugați să sune la numărul de telefon 0745860611.

Invitați mulțumiți

Organizatorii spun că evenimentul a fost din nou un succes, și la fel spun și invitații Münzlinger Attila, Carmil Bejan și Nagy István. Aceștia sunt de părere că Ziua Astronomiei din Sfântu Gheorghe devine încet dar sigur tradiție. „Am observat că numărul participanților este din ce în ce mai mare. Este foarte bine că numărul copiilor este în creștere, până la urmă ei sunt cei mai curioși, pun multe întrebări, au imaginație bogată, iar noi îi introducem cu plăcere în această lume minunată a astronomiei” – ne-a declarat Nagy István.

Echipa de organizatori se extinde

Dat fiind faptul că evenimentul crește, orice mână de ajutor este binevenită. La ediția din acest an, Carmil Bejan, un tânăr astronom amator din Sfântu Gheorghe, a răspuns prezent și a muncit la buna desfășurare a serii. „M-am simțit onorat de faptul că organizatorii m-au luat în echipă, fac asta cu plăcere, mai ales pentru copii. Consider că evenimente de acest gen sunt benefice în special pentru cei mici, le stimulăm curiozitatea, iar prin concursuri facem din Ziua Astronomiei un eveniment și mai atractiv. De asemenea, mi se pare important să le arătăm oamenilor că astronomia nu este o disciplină exclusivistă, ci oricine poate veni, se poate uita, poate căuta. Echipa de organizatori este formată din oameni cu suflet, care doresc să ofere ceva celor din jur, mă bucur că fac parte din ea, și sper ca și la următoarele ediții să fiu de ajutor” – ne-a mărturisit Carmil Bejan.

Participanți din alte județe

Un lucru interesant a fost și faptul că printre participanții la această ediție s-au numărat și persoane din afara județului. Diana a venit din Sibiu și ne-a spus că nu a regretat. „Mă aflu pentru prima dată la Sfântu Gheorghe și mi-a plăcut. Ziua Astronomiei mi s-a părut un eveniment reușit, am aflat multe informații interesante, și pentru prima dată în viața mea am mâncat langoș, care mi-a plăcut foarte mult” – spune tânăra. Gabriel a venit de la Brașov și spune că ceea ce a văzut i-a plăcut atât de mult încât își va cumpăra un telescop. „Credeam că un telescop costă foarte mult, că are un preț exorbitant. Aici am aflat că nu este neapărat așa, pentru început pot face observații și cu un instrument relativ ieftin. Mi-a plăcut în special partea de astrofotografie, și mă gândesc serios să mă apuc și eu de așa ceva în viitor” – spune el.

Ne vedem în aprilie

Ziua Astronomiei are loc în fiecare an de două ori, primăvara și toamna. Ediția cu numărul 4 va fi în aprilie 2014, și la fel ca până acum, va fi deschisă tuturor, iar intrarea va fi gratuită. „Scopul evenimentului este acela de a le da oamenilor de rând ocazia să vadă obiectele cerești prin telescop. Ziua Astronomiei este și va rămâne gratuită. Anul acesta succesul înregistrat nu ar fi fost posibil fără ajutorul oferit de cei de la Observatorul „Vega”, de APC, de invitații noștri și de sponsorii inimoși: Telescop Expert, Asociația Astronomilor Amatori din Transilvania și Bertis. De asemenea, mulțumesc din tot sufletul conducerii Liceului Teoretic „Mikes Kelemen” pentru că ne-a oferit spațiul necesar desfășurării evenimentului” – a concluzionat organizatorul Csere Mihály.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.