ACTUALITATE 15 ianuarie 2014

EDITORIAL. Frunda György a pierdut ocazia să fie deştept

de Dumitru Manolăchescu | 648 vizualizări

Cine îi dă dreptul unui consilier personal al premierului să facă declaraţii care angajează politica Guvernului? Cu siguranţă, însuşi premierul. Dacă e premier, adică dacă are autoritate asupra subordonaţilor. Şi dacă e în ţară. Şi dacă ştie ce vrea el şi ce vrea poporul în numele căruia guvernează. O groază de „dacă” în dreptul numelui Victor Ponta.

În ce-l priveşte pe consilierul personal al primului ministru, György Frunda, necunoscutele sunt mult mai puţine. Despre avocatul UDMR ştim aproape totul şi chiar ceva în plus. Îi ştim patria favorită, prim-ministrul preferat (nu vă gândiţi la Victor Ponta, nu el este), regionalizarea favorită, forma de autonomie preferată, regimul politic preferat, oraşele în care se simte acasă şi ţara în care nu se simte acasă. Ce nu ştiam despre acest domn erau pornirile lui antiamericane şi antieuropene. Acum le ştim şi pe astea.

György Frunda a fost deranjat de vizita în ţara noastră a înaltului emisar american Victoria Nuland. Vizită anunţată ca fiind plină de critici şi urecheli la adresa Puterii, reprezentată de majoritatea Parlamentară şi Guvern. Drept pentru care, într-un acces de fidelitate necondiţionată faţă de şeful său, György Frunda a comis nişte vorbe memorabile: „România nu este o colonie americană, iar SUA îşi dau aere de superioritate”.

Aşa şi este, cum să ne trezim noi aşa, dintr-odată, colonie americană când ne sunt mult mai aproape ruşii? Şi dacă nu ruşii, atunci şi mai aproape se află chiar ungurii. Păi de ce să fim colonie americană şi nu colonie ungurească?

Un lucru e clar şi György Frunda ştie el ce ştie: e musai să fim colonie, pentru că, se vede treaba, pe picioarele noastre nu putem sta. Asta a fost soarta noastră de la paşopt încoace şi-uite că ea nu se schimbă nici după ce ne-au băgat unii şi alţii în Uniunea Europeană şi NATO. Dimpotrivă, mai plătim şi cotizaţie de stat membru al acestor cluburi selecte.

Întrebarea e simplă şi Frunda György cred că şi-o pune de multă vreme: dacă tot suntem obligaţi să fim colonie, atunci n-ar fi de preferat Ungaria în locul Americii? Că Ungaria e mult mai aproape de noi, a fost, ca şi noi, regat (ba chiar Imperiu), iar gene comuniste comune avem din belşug. Ce să căutăm noi sub pulpana troglodiţilor de americani, când ungurii sunt la doi paşi?!

Drept e că nici nu prea avea ce să zică onorabilul consilier al premierului când însuşi şeful său, în buna tradiţie pesedistă promovată de Ion „Ilici” Iliescu, îşi îndreaptă paşii politici spre China şi Rusia, ignorând din peisaj Occidentul. După tot ce s-a întâmplat în aproape doi ani de guvernare uselistă se poate spune că modelul politic al lui Victor Ponta este Vladimir Putin şi „democraţia” discreţionară instaurată de el în Rusia, nicicum Barack Obama. Iar asta rimează perfect cu modelul politic al lui Frunda, care este premierul ungar Viktor Orbán, recunoscut pentru antieuropenismul său. Acelaşi Viktor Orbán care, chiar zilele trecute,  a negociat un împrumut de 10 miliarde de dolari de la mama Rusie... Uite cum ni se hotărăşte viitorul fără să ne-ntrebe cineva de sănătate, în vreme ce noi, ca proştii, ne facem iluzii cu Uniunea Europeană, democraţiile occidentale şi America.

Aşa stând lucrurile, Frunda György nici n-a greşit prea mult; la urma-urmei, dorinţa şefului este ordin pentru subordonaţi! Şi totuşi, Frunda a pierdut o ocazie cu care se întâlneşte din ce în ce mai rar în ultima vreme: aceea de a fi deştept. Trebuia doar să tacă.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Ilyes Ibolya, 21 ianuarie 2014
Felicitari, domnule Manolachescu.Nu v-ati pierdut talentul in ale manipularii, chiar si pozitive, dobandit si exersat cu atata verva inca dinainte de'89.Tineti-o tot asa!
dan, 16 ianuarie 2014
daca tacea (Frunda ) ...filozof ramanea ....
pitagora, 16 ianuarie 2014
Cum te cheama,sa-ti strang mana .
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.