ACTUALITATE 26 februarie 2014

Amendă de 3.000 de lei la Sfântu Gheorghe pentru mezeluri germane suspecte

de Covasna Media | 1137 vizualizări

Un control al Comisariatului pentru Protecția Consumatorului Covasna a scos la iveală că într-un supermarket din Sfântu Gheorghe erau comercializate salamuri și mezeluri germane, vidate de către o firmă din Zărnești, care a mai furnizat astfel de produse și în alte supermarketuri din țară.

Potrivit conducerii Comisariatului, produsele nu fuseseră bine ambalate, ceea ce dusese la alterarea lor, astfel că supermarketul a fost amendat cu 3.000 de lei în vreme ce respectivele mezeluri au fost scoase de la raft, desigur.

Aproximativ 100 de kilograme de mezeluri, majoritatea importate din Germania şi reambalate la Braşov, au fost retrase la finele săptămânii trecute de inspectorii pentru Protecţia Consumatorilor din mai multe magazine din Timişoara întrucât fie erau expirate, fie erau reambalate şi neetichetate. A urmat apoi retragerea a peste 3,4 tone de mezeluri din magazine şi aplicarea unor amenzi de 370.000 de lei, în cadrul unui control ce a avut loc în toată țara. Inspectorii ANPC au fost în control şi la firma care ambalează salamul respectiv, fiind vorba de un produs dintr-o ţară UE. În urma controalelor, există suspiciuni că firma din Zărnești, care feliază şi ambalează salamul, ar fi modificat datele de expirare, iar întrucât produsul nu era bine ambalat, a oxidat. De la firma care ambalează salamul au fost oprite de la comercializare, până la finalizarea verificărilor, 4.225 de kilograme, au precizat reprezentanţii ANPC.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Kviatkovski, 27 februarie 2014
Eu nu inteleg de ce trebuiau mezelurile importate,reambalate. Adica ambalajul din Germania nu era bun sau se facea acest lucru pt a se ascunde alte magarii ? De fapt asta a si fost singurul lucru pt citeste integral
eu, 27 februarie 2014
Eu nu inteleg de ce nu ziceti si numele magazinului ca sa stie omul de unde sa nu mai cumpere acele produse?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.