Jocul „De-a Tăriceanu” s-a terminat ieri. Fără surprize, Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu a fost ales preşedinte al Senatului. Nicio bucurie, nicio tristeţe pentru nimeni. Jocul a devenit o joacă. Tăriceanu a devenit cu acte omul lui Victor Ponta. După cum spuneam, el ar trebui să şi rupă nişte hălci din PNL-ul lui Crin Antonescu, nu se face să te duci cu mâna goală la peţitor, vii şi tu cu o zestre cât de cât... N-a prea reuşit să rupă nimic dar timpul nu-i pierdut, bătălia pentru Partidul Reformator Liberal continuă.

Acesta a fost, de fapt, încă un test pentru liberalii lui Antonescu. Unul dintre contracandidaţii lui Tăriceanu s-a numit Marius Obreja. În afara faptului că este senator de Covasna, de loc din Întorsura Buzăului, şi că a fost pentru scurtă vreme preşedintele AVAS, despre Marius Obreja s-a cam tăcut. Era, prin urmare, omul perfect pentru ca liberalii să-şi verifice o dată în plus unitatea în jurul preşedintelui Crin Antonescu.

Ceea ce s-a şi întâmplat, spre lauda PNL: au votat 45 de senatori liberali din 47, doi lipsind motivat, iar Marius Obreja a obţinut 45 de voturi. Frumos, cred că pentru Crin a fost o senzaţie plăcută să ştie că nu şi-a pierdut autoritatea în partid.

Tot un „no name” (adică „necunoscut”, nu încercaţi altă traducere) a trimis în lupta pentru a doua funcţie în Stat şi PDL-ul lui Vasile Blaga. Dumitru Oprea a obţinut 15 voturi, ceea ce cred că înseamnă cam tot ce pot democrat-liberalii în Senat. Vai de capul lor şi vai de capul nostru cu asemenea Opoziţie! Nu ştiu dacă mai sunt şi alţii prin Senat, cred c-ar mai fi nişte PPDD-işti, nişte PMP-işti... Cantităţi nesemnificative, cu siguranţă, altfel am fi auzit ceva despre ei.

Într-o asemenea bătălie cu câştigător cunoscut s-au impus voturile senatorilor PSD, care au votat cuminţi un transfug liberal comod, paşnic, amator de privilegii pe banii noştri. Trădătorul Tăriceanu a primit 93 de voturi de la USD şi UDMR, ceea ce l-a făcut pe Antonescu să reflecteze amar la fluiditatea valorilor liberale în regimul Victor Ponta, un regim pe cale de a se permanentiza într-o Românie dezorientată, debusolată, abulică.

O Românie în care primul ministru se întreabă în gura mare, fără pic de ruşine faţă de meseria lui de bază, cea de procuror şi într-un dispreţ suveran faţă de tot ce înseamnă Justiţie: „Ce câştigă statul român dacă Gică Popescu stă trei ani în închisoare?”.

Ăsta-i omul, n-ai ce altceva să-i ceri, mediocritatea lui e atât de profundă încât te întrebi cum îl rabdă scaunul pe care stă. Revenind la Obreja şi PNL – căci despre Tăriceanu am vorbit deja mult prea mult –, ar fi de remarcat că un senator de Covasna a ajuns, totuşi, să candideze la această importantă funcţie în statul român şi că l-au votat toţi colegii senatori din partid. Şi cam atât, întrucât nu se cunosc contribuţii notabile ale senatorului Marius Obreja în rezolvarea problemelor multe şi grele ale românilor din Covasna. Nu-i cazul să-şi facă griji din cauza asta, de multe ori tăcerea e de aur, mai ales atunci când în joc sunt relaţiile cu liderii UDMR. Nu ştii niciodată dacă să-i înjuri sau să-i săruţi pe frunte...