AUTO 7 aprilie 2014

Românii își pot cumpăra mașini noi prin Programul „Rabla 2014”, începând din 8 aprilie

de Agerpres | 810 vizualizări

Persoanele fizice interesate să achiziționeze un autovehicul nou prin Programul de Stimulare a Înnoirii Parcului Auto Național (Rabla) pot merge, începând din 8 aprilie, la dealerii auto și, ulterior, să-și caseze mașinile mai vechi de opt ani la centrele REMAT, admise de Administrația Fondului pentru Mediu /AFM/, potrivit ministrului Mediului și Schimbărilor Climatice, Attila Korodi.

Pentru ediția din acest an a Programului 'Rabla', lansat oficial cu două luni mai devreme decât în 2013, vor fi alocate 20.000 de tichete valorice, din care 17.000 pentru persoane fizice, iar restul pentru persoane juridice și instituții publice. În cazul acestora din urmă, ultimele estimări arată că programul va începe după 20 aprilie.

Potrivit proiectului de ordin privind derularea programului guvernamental, posesorii de autovehicule cu o vechime mai mare sau egală cu opt ani își vor putea achiziționa, în 2014, o mașină nouă prin programul 'Rabla' pe baza unui tichet valoric în sumă de 6.500 de lei, care se va aloca electronic. Practic, este pentru prima dată când voucherele nu vor mai fi acordate fizic beneficiarilor, urmând să fie alocate electronic în sistemul informatic al AFM. De asemenea, se va utiliza un singur tichet electronic pentru achiziționarea unui autovehicul nou, la fel ca și anul trecut.

Pentru ediția din acest an, bugetul total este de 140 milioane de lei, iar persoanele fizice care doresc să beneficieze de un tichet electronic se pot adresa direct producătorilor/dealerilor validați în program.

Citeşte pe aceeaşi temă: Modificări majore la Rabla 2014

Distribuie articolul:  
|

AUTO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.