SOCIAL 17 aprilie 2014

Medici: Mieii sub opt kilograme nu sunt buni de consum

de Covasna Media | 692 vizualizări

Mielul poate fi toxic dacă e prea mic. Şi nici proteine nu are. Medicii veterinari spun că mielul este bine dezvoltat şi sănătos pentru consum doar dacă are peste 8 kilograme.

O friptură gustoasă şi sănătoasă depinde de greutatea mielului. Aşa că nu vă lăsaţi păcăliţi de comercianţii care încearcă cu orice preţ să îşi vândă marfa.

Medicii veterinari spun că mieii sub opt kilograme nu sunt buni de consum. Mai mult, carnea lor conţine substanțe toxice pentru oameni.

„Este o carne săracă în calități nutritive, o carne infiltrată, o carne cu umiditate crescută. Ideal este să cumpărăm un miel care are în jur de 10 - 12 kilograme cu o vârstă de peste 6 săptămâni. La 6 săptămâni îi rup cornițele și ne putem ghida după acest indiciu”, explică Elena Ișan, șef laborator DSV.

Clienţii sunt interesaţi mai mult de preţ, nu de calitate.

Cine are semne de întrebare cu privire la calitatea cărnii poate merge la un laborator. La Direcția Sanitar Veterinară analiza unei probe de carne costă 50 de lei, iar rezultatul se dă în 24 de ore.

(digi24.ro)

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.