ACTUALITATE 29 aprilie 2014

Primarul Antal Árpád a felicitat cuplurile de aur și de diamant

de Székely Emőke | 671 vizualizări

Nunti aur si diamant Primarie Antal Arpad aprilie 2014 - 3

Casa Căsătoriilor din Sfântu Gheorghe a găzduit marţi, cu ocazia celei de-a 23-a ediții a Zilelor Sfântu Gheorghe, ceremonia de felicitare a cuplurilor de aur și de diamant din oraș. Primarul Antal Árpád a primit în total 19 cupluri, din care 17 serbează anul acesta 50 de ani de căsnicie, iar două 60 de ani de când și-au unit soarta.

Edilul municipiului a mărturisit că pentru el felicitarea cuplurilor care s-au căsătorit în urmă cu 50, respectiv 60 de ani este cel mai emoționant eveniment din cadrul zilelor orașului. Le-a amintit bătrânilor – ca și tinerilor, de altfel – că încheierea căsătoriei este unul dintre cele mai importante evenimente din viața unui om, menită să dureze o viață întreagă. „Am convingerea că ziua oficierii căsătoriei a fost și pentru dumneavoastră una specială, pentru că din acea zi viața dumneavoastră a căpătat un alt sens și a fost umplută cu conținut comun. Căsătoria este alianța bazată pe iubire a două persoane care vor să se bucure împreună de frumusețile vieții, dar vor de asemenea să înfrunte încercările vieții împreună. Este alianța acelor oameni care rămân fideli unul celuilalt în orice împrejurare, sunt sprijin unul celuilalt, se iubesc și se respectă. Obișnuiesc să le spun tinerilor să nu înceteze niciodată să se iubească și să își aducă aminte de acea zi când au luat cea mai importantă, dar și cea mai frumoasă decizie din viața lor. Din păcate nu toate cuplurile rămân împreună la bine și la rău, ci divorțează ușor. Exemplul dumneavoastră este un mesaj pentru tineret, viața dumneavoastră este exemplu și valoare. Cu aceste gânduri vă doresc viață lungă și fericire” – a spus primarul.

Întrebat care este secretul căsniciei lungi, un bătrân ne-a spus: „Acela că ultimul cuvânt este mereu al meu. Soția mă întreabă dacă am înțeles, iar eu răspund da”.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Mebrure Zevadin, 5 mai 2014
Dmnu prumar nu e grof, daca nu stiti , dupa 1968 au inceput casatoriile familiilor romanesti , deci nu au inca 50 sau 60 de ani
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.