ACTUALITATE 9 iulie 2014

Fundația Comunitară Covasna va premia utilizarea cardurilor comunitare

de Székely Emőke | 438 vizualizări

Cardul comunitar nu mai este acceptat de magazinele Merkur, dar va fi valabil la Bani Market

Magazinele Merkur din Sfântu Gheorghe s-au retras din programul „Cardul Comunitar” desfășurat de Fundația Comunitară Covasna (HKA), dar a intrat în program un alt lanț de magazine din municipiul reședință de județ, Bani Market.

„Am fost înștiințați de conducerea magazinelor Merkur că începând cu 1 iulie nu mai acceptă cardurile comunitare, motivul fiind acela că acest magazin a ales o altă metodă de recompensare a clienților, asemănătoare cu cele de la benzinării. Cei de la Merkur și-au motivat decizia prin dorința de a-și optimiza cheltuielile. Noi am luat cunoștință de această decizie, dar nu suntem foarte triști pentru că ne-au contactat reprezentanții lanțului de magazine locale Bani Market, și începând de săptămâna viitoare cardurile comunitare vor putea fi folosite și la aceste unități” – a declarat directorul executiv al HKA, Bereczki Kinga.

Aceasta a mai spus că de la începutul programului au fost eliberate 24.000 de carduri comunitare, din care 17-18.000 sunt active, cele mai multe fiind folosite în magazinele Bertis. De asemenea, conducerea HKA a decis să îi premieze pe cei care folosesc în mod constant cardurile comunitare. Astfel din trei în trei luni va fi organizată o tragere la sorți prin care un norocos proprietar de card va primi 1.000 de lei. Primul premiu va fi extras în luna august, iar cel de-al doilea în noiembrie.

În județul Covasna cardurile comunitare pot fi folosite la 11 agenți comerciali parteneri. Din banii strânși prin folosirea cardurilor, HKA a finanțat mai multe proiecte locale: amenajarea mai multor suporturi pentru biciclete, parcuri de fitness şi terenuri de joacă pentru copii, amplasarea mai multor mese de ping-pong în spaţii publice, a finanțat excursii şcolare şi a acordat burse de merit elevilor talentați.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.