ACTUALITATE 9 iulie 2014

Primarul Antal Árpád, somat să respecte limba oficială a statului român

de Agerpres | 731 vizualizări

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád (UDMR), a fost somat de Prefectura Covasna, printr-o adresă, să respecte prevederile constituţionale privind folosirea limbii române ca limbă oficială a statului, iar în termen de 30 de zile să inscripţioneze corespunzător toate denumirile şi informaţiile din spaţiul public mai întâi în limba română şi apoi în limbile minorităţilor naţionale, aşa cum prevede legea.

În adresa semnată de prefectul Marius Popica se menţionează că Tribunalul Covasna a instituit în sarcina primarului, printr-o sentinţă civilă rămasă definitivă în 2012 în urma pronunţării Curţii de Apel Braşov, obligaţia inscripţionării oricărei denumiri sau informaţii de interes public mai întâi în limba română, însă în municipiul Sfântu Gheorghe apar inscripţionări exclusiv în limba maghiară sau în care inscripţionarea în limba maghiară este plasată deasupra celei în limba oficială a statului. Prefectura a ataşat şi trei fotografii ilustrative, respectiv un panou publicitar din zona Gării, un panou turistic din centrul municipiului şi panourile informative din staţiile de transport urban.

Vă solicităm ca în termen de 30 de zile de la primirea prezentei să puneţi în executare cele dispuse de instanţă prin Sentinţa civilă nr. 1140/2012 şi să procedaţi la inscripţionarea corespunzătoare a tuturor denumirilor şi informaţiilor din spaţiul public al municipiului Sfântu Gheorghe mai întâi în limba română şi apoi în limba minorităţii naţionale, se arată în adresa expediată miercuri, în care se mai spune că Prefectura a primit mai multe sesizări legate de nerespectarea caracterului oficial al limbii române.

Prefectul Marius Popica a declarat că nu spune nimeni ca tăbliţele să nu fie inscripţionate în ambele limbi, însă este important să se respecte legea şi limba oficială a statului.

Inscripţionarea trebuie făcută conform legii, altfel, indiferent cine va fi aici prefect va fi obligat să sesizeze aceste abateri. Cel mai bine e să prevenim aceste discuţii, deci cei care fac aceste panouri să fie atenţi. Nimeni nu spune să nu fie inscripţionate în ambele limbi. (...) Vreau să fim foarte corect înţeleşi – într-o ţară de drept Prefectura trebuie să impună respectarea legii, deci o hotărâre judecătorească nu poate fi comentată de nimeni şi trebuie pusă în aplicare. (...) Trebuie să se înţeleagă că nu este nimic împotriva cuiva, ci e vorba de respectarea şi punerea în aplicare a legii. (...) Faptul că instanţa dă dreptate Instituţiei Prefectului înseamnă că aceste acţiuni sunt justificate”, a declarat prefectul Marius Popica.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, nu a putut fi contactat pentru a-şi expune punctul de vedere, fiind în concediu de odihnă.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
rad si curcile de voi, 12 iulie 2014
...ce slujba ideala are domnul Popica, se ocupa de "respectarea inscriptionarii de informaţii de interes public mai întâi în limba română, urmand in limba maghiara". Chiar de invidiat domnia sa citeste integral
alex, 10 iulie 2014
Si daca este in concediu, nimeni nu mai lucreaza in Primarie? Macar pentru un punct de vedere. Rusine!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.