SPORT 13 iulie 2014

Triastes – o nouă asociație sportivă la Sfântu Gheorghe

de Székely Emőke | 614 vizualizări

triastes

Viața sportivă din Sfântu Gheorghe s-a îmbogățit cu o nouă asociație, Triastes. Aceasta a fost înființată de sportiva Jakab-Benke Hajnalka împreună cu un grup de prieteni, iar scopul este acela de a oferi un cadru celor care doresc să facă sport de performanță, dar și sport de masă.

„Triastes a fost înființată anul acesta și include mai multe discipline: atletism, ciclism, înot, fotbal, hochei pe iarbă și desigur, sportul de bază pentru noi, triatlonul. Am înființat asociația împreună cu mai mulți sportivi și antrenori, și ni se poate alătura oricine dorește să facă sport de performanță sau vrea doar să se antreneze pentru a se menține în formă. Avem printre noi antrenori, profesori de educație fizică și sport, așadar putem oferi sfaturi și pregătire de specialitate” – ne-a declarat Jakab-Benke Hajnalka.

Sportiva este una dintre cele doar 5 persoane din țară care dețin licență de antrenor de triatlon, așadar se gândește și la formarea copiilor pentru această disciplină sportivă. Spune că la Sfântu Gheorghe există copii de perspectivă care însă trebuie ajutați pentru a ajunge pe culmile triatlonului. „Ca profesoară de educație fizică și sport pot spune că la Sfântu Gheorghe există „sămânță” pentru triatlon, și avem și infrastructura necesară pentru a scoate maximul din ei, avem o pistă de atletism foarte bună și avem și piscină. Cu toate acestea copiii se pierd undeva pe parcurs, mulți antrenori vor să obțină rezultate maxime în cel mai scurt timp, și astfel doar o mică parte din ei vor să continue sportul după terminarea liceului sau a facultății. Nu e de neglijat nici partea materială, nu există sprijin pentru acești sportivi, iar triatlonul este un sport costisitor. Ai nevoie de bicicletă performantă, de echipament special pentru înot și pantofi de sport speciali” – spune Jakab-Benke Hajnalka.

Aceasta a mai spus că au depus deja un proiect la Primăria Sfântu Gheorghe prin care au cerut sprijin pentru intrarea la piscină, însă au fost refuzați. Cu toate acestea sportiva nu se dă bătută și spune că speră că atât municipalitatea, cât și persoanele din Sfântu Gheorghe care iubesc sportul îi vor sprijini. „Avem nevoie de ajutor pentru că în triatlon un sportiv atinge forma maximă în jurul vârstei de 30 de ani. Ei bine, după 18 ani sau după terminarea facultății toată lumea așteaptă ca omul să câștige bani, să aibă un loc de muncă, dar dacă lucrezi 8 ore pe zi, nu mai poți face sport de performanță pentru că este imposibil să te și antrenezi corespunzător” – punctează triatlonista.

Cât despre celelalte discipline ale Triastes, asociația a organizat deja un turneu de fotbal feminin, are o echipă de fotbal feminin, iar paleta disciplinelor este largă, așadar cu siguranță vom mai auzi de antrenorii, sportivii şi echipele Triastes.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.