ACTUALITATE 15 iulie 2014

Doi copii au fost luați de apele râului Olt

de Székely Emőke | 628 vizualizări

Doi verișori, în vârstă de 10 şi 11 ani, au mers marți în jurul prânzului la scăldat și nu au mai ieșit din apă, fiind căutați până seara de pompierii de la ISU Covasna și Brașov. Cei doi copii, Marius și Alexandru, au mers la scăldat la râul Olt, în dreptul localității Araci, însă au fost luați de ape. Localnicii spun că locul unde au dispărut cei doi minori este frecventat des de copii care vor să se răcorească.

„Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Sfântu Gheorghe s-a deplasat la faţa locului cu o autospecială şi o barcă pneumatică pentru căutarea celor doi minori. În sprijinul pompierilor covăsneni au fost solicitate şi forţe din cadrul ISU Braşov. Căutările sunt îngreunate de curenţii puternici şi apa învolburată” – a declarat purtătoarea de cuvânt a ISU Covasna, Raluca Dumuț.

Căutările au continuat până seara pe râul Olt, între localităţile Araci şi Hăghig, urmând să fie reluate miercuri dimineața.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.