ACTUALITATE 16 iulie 2014

Pacienții covăsneni nu mai sunt primiți la Brașov

de Székely Emőke | 633 vizualizări

Spitalizările de zi vor aduce Spitalului Județean din Sfântu Gheorghe un deficit de 500.000 de lei pe an

Spitalul Județean „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe a încheiat contractul cadru cu Casa de Asigurări de Sănătate, act ce pune mare accent pe spitalizările de zi. Conducerea unității medicale este de părere că realizarea celor 800 de cazuri de internare de zi este o adevărată provocare pe care deocamdată nu știe cum o vor efectua, și estimează un deficit de 500.000 de lei pe an. Problema este una națională, iar neconcordanțele din sistem trebuie suportate de pacienții care ajung în situația de a nu mai fi primiți de spitalele din alte județe.

Accent pe ambulatoriu

O noutate a contractului cadru este accentul pus pe spitalizările de zi. Managerul Spitalului Județean, András-Nagy Róbert, a spus că au fost contractate 1.506 cazuri de spitalizare continuă, iar instituția va putea efectua 800 de cazuri de spitalizare de zi lunar, și pentru a face față cererii vor pune un accent mai mare pe tratamentul ambulatoriu. „În contract este prevăzută extinderea paletei de servicii și a orarului de la Policlinică. Scopul a fost acela ca la cabinetele unde medicii pot asigura consultații întreaga zi, să avem program prelungit de 7 ore. Este cazul cabinetului de nefrologie, de medicină internă, am prelungit programul la chirurgie, la fel și cel de la oftalmologie, iar la psihiatrie se fac de asemenea consultații 7 ore pe zi. Am încheiat de asemenea contract pentru centrul de reabilitare, iar ceea ce este diferit față de anul trecut, pentru consultațiile de imagistică de la ambulatoriu suma contractată este de 21.000 de lei, față de 15.000 de lei cât a fost anul trecut, așadar estimăm că vom putea efectua cu 25-30% mai multe consultații” – a declarat András-Nagy Róbert.

Schimbări organizatorice

Managerul, dar și directorul medical, dr. Antal Álmos, sunt de părere că spitalul va trebui să lucreze la partea organizatorică și administrativă a unităţii medicale pentru că, spun ei, nu au fost pregătiți pentru această schimbare. „Le cerem pacienților să înțeleagă că vin dimineața la spital, iar după masa vor trebui să plece acasă. Transportul la și de la spital va fi o prolemă pentru pacienții din alte localități, noi ne străduim să îi ajutăm. Situația este valabilă și pentru pacienții care ajung la Urgență. Până acum aceștia au fost ținuți sub supraveghere una sau două zile, acum vor fi cazuri în care acest lucru nu va fi posibil, iar pacientul va trebui să plece acasă după 12 ore” – spune András-Nagy Róbert. O altă problemă în ceea ce privește decontările acestor internări de zi este că pot fi efectuate doar de medicii care au contract de muncă cu spitalul. „Avem și medici care vin din alte orașe, dar au gardă la noi. Dacă aceștia fac internări de zi, acestea nu vor fi luate în considerare de CAS. Am avut deja asemenea cazuri, prevederile contractului au intrat în vigoare pe 1 iulie, și am avut cazuri în care medici care sunt angajați la alte spitale au efectuat internări, acestea reprezintă pierdere pentru noi” – a declarat directorul medical, dr. Antal Álmos.

antal almos andras nagy robert iulie 2014 - 1

Sistem periculos, unic în Europa

Acesta a mai spus că sistemul de finanțare nu i se pare corect, și că nicăieri în Europa spitalele nu primesc bani după un sistem similar cu cel românesc, și anume după criteriul dacă au efectuat sau nu un număr de cazuri. „Acest sistem de finanțare lunar, în funcție de numărul de cazuri este foarte periculos. Ce se întâmplă dacă dintr-un motiv sau altul o secție trebuie mutată? Pacienții vor fi probabil transferați la alte spitale, dar ce se va întâmpla cu salariile personalului? Finanțarea unui spital ar trebui să fie minimum pe un an. Să nu mă înțeleagă nimeni greșit, nu am nimic cu pompierii, dar obișnuiesc să spun că nici ei nu primesc banii în funcție de numărul incendiilor. Adică dacă sunt incendii, au salariu, dacă nu, atunci nu. Și ei, ca și noi, stau în gardă, sunt disponibili 24 de ore din 24. Cred că acest sistem de finanțare din sistemul sanitar nu are cum să fie viabil pe termen lung” – a afirmat dr. Antal.

Pacienții – victimele unui sistem bolnav

Din cauza problemelor de finanțare, spitalele mai mari sau mai performante, cum este cel din Brașov, nu mai primesc pacienți din Covasna. Se întâmplă la Secția de Ginecologie, de exemplu, dar nu numai. „Avem un ordin de ministru din 2007, care spune că noi suntem un spital de nivel inferior față de cel de la Brașov. Aici CAS și Spitalul Județean nu s-au înțeles, secția de Obstetrică și Ginecologie nu are bani, și am avut deja două cazuri în care paciente din Covasna nu au fost primite la Brașov. Nu este vorba de cazurile care sunt duse direct de ambulanță la Brașov, ci de acei bolnavi care ar trebui transferați de la noi la Brașov” – spune dr. Antal. Acesta a precizat că au avut 8-9 cazuri în care pacientele care trebuiau să fie trimise la Brașov au fost primite la Târgu Mureș, dar și asta s-a întâmplat pe baza relațiilor personale.

Un alt caz de deficiență majoră în sistem a fost prezentat de directorul medical, dr. Antal Álmos. Acesta a povestit cum un bebeluș de doar trei săptămâni, aflat în stare gravă, a fost ținut 4 ore în Sfântu Gheorghe pentru că nu se găseau soluții pentru transportarea acestuia la Brașov. „Nu avem ambulanță pentru transportul nou născuților, aceasta este o mașină specială, cu o aparatură specială și medic instruit special pentru asemenea intervenții. Bebelușul s-a născut la Brașov, a fost externat, și după 3 săptămâni a fost adus la noi în stare gravă, iar medicul de gardă a început să dea telefoane în încercarea disperată de a face ceva pentru acest copil. Între timp nu s-a putut ocupa de alți pacienți care veniseră la spital, și până la urmă, după 4 ore, medicul de gardă a însoțit copilul cu o ambulanță normală până la Chichiș, unde pacientul a fost preluat de o altă ambulanță care l-a dus la Brașov. Nu a fost vorba de culpă medicală, ci de deficiență în sistem” – a declarat directorul medical al spitalului. Nu e de neglijat nici situația bolnavilor de cancer care, spune dr. Antal, imediat nu sunt primiți nicăieri.

Funcționarea spitalelor s-a redus așadar la aspecte economice. Dacă o unitate medicală a depășit numărul de internări, numărul de cazuri, poate foarte bine să refuze primirea unui pacient din Covasna în ciuda faptului că aici nu sunt spitale sau clinici la nivelul celor din marile orașe ale țării. Victima este așadar pacientul care, în cazul în care este grav bolnav, poate să spere că va ajunge cu ambulanța direct la Brașov, de exemplu, pentru că în cazul în care are nevoie să fie transferat de la Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe la o unitate superioară, nu există nicio garanție că va fi primit.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
io, 16 iulie 2014
Eu personal traiesc datorita vointei lui DUMNEZEU si a medicilor din Brasov, La spitalul din Sf.Ghe. nu au stiut ce sa-mi faca si cu mari insistente din partea familiei am fost trimis si salvat de citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.