ACTUALITATE 22 iulie 2014

Flori împletite în barbă, un trend în ascensiune în rândul bărbaților

de Agerpres | 1389 vizualizări

Barba, un trend în ascensiune în rândul bărbaților, se poartă vara aceasta împletită cu flori, scrie luni The Independent, în ediția sa electronică.

Considerată un atribut specific reprezentanților de seamă ai clasei mijlocii în anii ‘20 și ‘30, barba a revenit în anii ‘90, iar în prezent bărbații cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani poartă barbă și pe timpul verii.

A fost întotdeauna un element „cool” al bărbaților, însă din variate motive. Criticul de modă Alexander Fury explică: „În 1850 barba era un simbol al autorității, masculinității. În contrast, coafurile specifice curentului beat din anii ‘50 și hippie din anii ‘60 erau un afront față de tunsoarea militară și barba tăiată. Barba era un semn al nesupunerii. Astăzi barba amintește de tradiție, de o înfățișare arhaică”.

Acum America este cuprinsă de febra bărbii împletite cu flori. În Brooklin, San Francisco și Portland bărbații își împodobesc barba cu flori, dându-i un parfum natural proaspăt. Fotografii ale unor astfel de bărbi sunt încărcate pe un cont de Twitter dedicat acestora, unde trendul selfie-urilor se împletește cu moda bărbilor florale.

Primele imagini ale unor bărbi cu flori datează din 1977, din timpul mișcării hippie, când se puteau observa mai tot timpul coronițele de flori purtate în păr. Oricare ar fi trendul acestor bărbi împletite cu flori, merită admirate pe stradă, nu doar în selfie-uri pe Twitter.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.