ACTUALITATE 22 iulie 2014

EDITORIAL. Matrafoxaţii

de Dumitru Manolăchescu | 529 vizualizări

Îmi dă târcoale demultişor senzaţia că suntem un popor matrafoxat. Asta cred că mi se-ntâmplă pentru că nu mai înţeleg mare lucru din ce face lumea în care vrând-nevrând încă mă-nvârt. Se cheltuiesc mii de miliarde de dolari pentru ca nişte mercenari ruşi beţi să poată omorî pe cine doreşte muşchiul care le ţine loc de creier. Au reuşit să oripileze o lume-ntreagă trăgând cu rachete sol-aer într-un avion plin cu civili nevinovaţi, nu cu spioni americani şi britanici. Civilii se duceau la o conferinţă în care se căutau soluţii pentru bolnavii de SIDA. Meritau să moară, au zis ruşii îmbătaţi cu samagon şi idealuri imperialiste de ţarul Putin, ce căutau ei deasupra Ucrainei?! Nu ştiau că suntem în război cu slugile capitaliştilor americani?

Într-o astfel de lume viaţa nu se poate trăi decât pe scurt. Şi parcă şi-atunci e prea mult. Pe scurt au trăit-o şi cei 80 de copii care se aflau în avionul doborât de pravoslavnicii ruşi. Rămăşiţele lor au fost înghesuite, de-a valma, în saci şi cărate cu spinarea în locuri străine, unde nu-i jeleşte nici măcar umbra unui mesteacăn. Părinţii şi rudele apropiate îi scriu disperaţi lui Putin într-o limbă pe care „monstrul” nu o ştie, nu o vorbeşte, nu o aude.

Matrafoxaţi nu-s doar vecinii noştri ruşi. Matrafoxaţi suntem şi noi. Premierul Ponta reuşeşte într-un târziu deloc întâmplător să pronunţe două-trei vorbe despre „întâmplarea nefericită” cu doborârea avionului malaezian deasupra Ucrainei. L-a obligat intervenţia puternică, articulată, convingătoare a Întâiului Matrafoxat al Ţării, preşedintele Băsescu, care i-a condamnat fără echivoc pe teroriştii ruşi înarmaţi de „prietenul” Occidentului, Putin. Ceilalţi miniştri mai bine tac, ce să spună alde Corlăţean, Duşa, Oprea?! (Au şi ghinion, d-na vicepremier Biró Rozália, viitorul purtător de cuvânt al „facţiunii” maghiare a Guvernului, n-a fost încă învestită...). „Stâlpii” guvernului socialist Ponta trebuie să menţină fragilul echilibru cu vecinii de la răsărit, nu ne putem permite să-i înjurăm în cor, cine ştie când avem nevoie de gazul rusesc?!

Da, poporul român matrafoxat poate avea nevoie oricând de economia Rusiei. Aşa cum are nevoie, de pildă, de memoria neîntinată a lui Ceauşescu, pe care o păstrează vie, ca pe-o icoană, lângă inimă. Dacă ar trăi, Ceauşescu ar fi votat preşedinte, iar socialismul multilateral dezvoltat ar fi societatea perfect adaptată nevoilor resimţite de poporul român majoritar matrafoxat. Acelaşi popor român matrafoxat care votează majoritar cu Uniunea Europeană liberă, civilizată, capitalistă...

Zilele trecute ministrul Apărării Naţionale, fostul prefect şi subprefect de Harghita pre numele său Mircea Duşa, l-a decorat cu cea mai înaltă distincţie a Armatei Române pe Episcopul Covasnei şi Harghitei, părintele Ioan. I-a dăruit nişte machete de avioane, tancuri şi alte vinovate marafeturi războinice, despre care un ortodox ar zice că-s oarecum nepotrivite pentru un Prea Sfânt Părinte oblăduit de aripile îngereşti ocrotitoare ale cucerniciei şi umilinţei. Sigur, ministrul Duşa are motivele lui politico-electorale să negocieze o binecuvântare episcopală, dar aici e vorba de mai mult, pot bănui chiar o intervenţie absconsă, care i-a sugerat că hotelul Bradul din Covasna-Voineşti, donat de Guvernul PSD-UDMR Episcopiei HarCov spre veşnică folosinţă contra veşnică pomenire, nu a fost decât un început de drum în solida relaţie Armată-Putere-Biserică. Drum consolidat şi asfaltat, iată, de macheta unui avion de vânătoare american (F 16, ăla încălecat de premier), la câteva zile după ce un nedemn Boeing 777, adevărat dar civil, era doborât pe cerul Ucrainei ortodoxe. O potrivire nefericită, distincţia şi darurile s-au dat de Ziua Aviaţiei, Sântilia pe înţelesul drept-credincioşilor, când oricui i se poate întâmpla orice.

Uite cum te poţi simţi matrafoxat, neînţeles, neajutorat, cârlan şi imberb după atâtea potriveli neortodoxe, fără să pui gura nici măcar pe apa dreasă de busuiocul Prea Sfinţilor Părinţi...

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.