ACTUALITATE 23 iulie 2014

Două tabere neautorizate, închise de Protecţia Consumatorilor Covasna

de Agerpres | 649 vizualizări

Două tabere din judeţul Covasna care nu deţineau autorizaţii de funcţionare au fost închise de Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor, iar administratorii acestora au fost sancţionaţi.

Comisarul şef-adjunct Mircea Diacon a declarat miercuri că, în urma acţiunilor de control efectuate de inspectorii instituţiei, au fost găsiţi 40 de elevi din Târgu Secuiesc cazaţi în condiţii improprii în tabăra de copii de la Cătruşa, comuna Poian, unde funcţionează un Centru de studii alternative şi de agrement.

„Administratorul taberei nu deţinea autorizaţiile de funcţionare prevăzute de lege, iar o parte din copii au fost cazaţi pe saltele din burete direct pe pardoseală. Prin urmare a fost sancţionat contravenţional cu suma de 5.000 lei şi s-a dispus închiderea temporară a taberei pe o durată de cel mult şase luni”, a menţionat Mircea Diacon.

Potrivit acestuia, un alt caz a fost descoperit recent în tabăra de tineret de la Ozunca Băi, comuna Băţani, care nu avea autorizaţie de funcţionare şi unde erau cazaţi 45 tineri din mai multe localităţi din judeţul Covasna. Administratorul taberei, o persoană fizică autorizată, a fost sancţionat contravenţional cu o mie de lei, iar tabăra a fost închisă temporar pentru maximum şase luni.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.