Să mai zăbovim asupra implicaţiilor greu de cuantificat ale bombardării avionului Boeing 777 de separatiştii ruşi deasupra Ucrainei semiocupate. Urmaşii anarhiştilor şi călugărilor nebuni care au marcat istoria fostului Imperiu n-au făcut, la urma-urmei, decât ce ştiu ei cel mai bine să facă de când se bat în războaie: să ucidă, să fure, să mintă. Şi mai ales să bea. Ţin minte poveştile tatei despre soldaţii ruşi, printre care a luptat în războiul al doilea mondial: nu aveau milă, te omorau doar dacă te uitai urât, furau tot ce le plăcea, a rămas celebră vorba „davai ceas, davai palton”... Se îmbătau şi cu oţet, dacă nu găseau rachiu, după care îşi băteau joc de femeile care le ieşeau în cale. Ăştia n-au fost niciodată eliberatori, au fost întotdeauna ocupanţi, arma lor favorită a fost teroarea, sub toate aspectele ei.

A trecut ceva timp de-atunci, lumea a crezut că ruşii au scăpat de „greaua lor moştenire”, aşa cum credem şi noi că am scăpat de greaua moştenire lăsată de Ceauşescu. N-au scăpat ruşii, cum n-am scăpat nici noi. Mercenarii ruşi „educaţi” de noul ţar Putin moştenesc „calităţile” înaintaşilor. Datele problemei s-au schimbat, e drept, dar ceva din ce-a fost Armata Roşie pentru Europa rămâne: FRICA. Europenilor le e frică de ruşi, de conducătorii lor, de armata lor, de mercenarii lor. Şi mai ales de gazul lor. Şi mai ales de Putinul lor. Marii lideri europeni tremură în izmene când Putin se-ncruntă şi ameninţă că le taie gazul. Energia statelor europene este susţinută de componenta rusească.

Cum s-a ajuns aici? Nu-i deloc greu să fii naiv, să fii prost, să fii fricos, să nu înţelegi problemele economiei mondiale chiar când eşti preşedinte sau premier (vedem asta, cu prisosinţă, şi la noi când se-apucă premierul Ponta să ne-arate ce ştie şi mai ales ce nu ştie...). Iar artizanul subordonării Europei energiei convenţionale ruseşti este chiar un neamţ, Gerhard Schroeder se numeşte şi a fost cancelarul Germaniei. Alţi mari oameni politici ai Germaniei, Marii Britanii şi Americii au ajuns nulităţi bine plătite în conducerile unor celebre firme ruseşti care vând energie. Până şi acum, când lumea este revoltată de cruzimea şi iresponsabilitatea ruşilor, când liderii europeni s-au decis, cumva, să ia nişte decizii nu se ştie cât de ferme împotriva Rusiei lui Putin, până şi acum preşedintele socialist francez, Francois Hollande, nu vrea în ruptul capului să renunţe la un contract prin care Franţa livrează o navă de război de ultimă clasă „partenerilor de afaceri” ruşi. Liderii europeni se târâie în genunchi în faţa lui Putin, aproape rugându-l să-şi ceară scuze, s-o dea la pace, fără să-şi dea seama cât de penibili sunt. „C’est de l’economie”... cum ar spune Hollande, ca şi cum interesele astea economice ar permite orice tâmpenie, orice ticăloşie, orice nebunie, orice slugărnicie.

Mi-a plăcut declaraţia războinică a preşedintelui Traian Băsescu în legătură cu „afacerea” Europa-Rusia. Fără echivoc, acuzatoare, dar dreaptă şi corectă. Din câte am înţeles, la discursul preşedintelui român s-au raliat „din prima” liderul polonez şi cei ai ţărilor din imediata vecinătate a Rusiei. Normal, sunt primii ameninţaţi. Restul... mai stau, mai adastă, mai cumpănesc, mai calculează, se mai gândesc, mai reflectează. De departe, de foarte departe se-aude ecoul pierdut al valorilor democraţiei americane. E important, e foarte important dar parcă mi-aş fi dorit să văd un protest convingător şi concret de-aici, din Uniunea asta Europeană atât de dezbinată, atât de divizată şi, vai nouă!, atât de vinovată în relaţia cu celelalte valori, de cu totul alt tip, ale noului imperialism rus.

L-am auzit pe candidatul la alegerile prezidenţiale Cristian Diaconescu cerând Parlamentului României să ia poziţie publică împotriva atacului terorist al separatiştilor ruşi, instrumentat de la Moscova. Ar fi fost vorba de o declaraţie adoptată prin vot de parlamentarii români. Care sunt în vacanţă şi nu pot fi deranjaţi. Cărora le e frică să-şi asume un discurs anti-Rusia, aşa cum premierului Ponta îi e frică să pronunţe numele lui Vladimir Putin când se ia la harţă cu separatiştii ruşi din Ucraina. Lui Csibi Barna, maghiarul care l-a „spânzurat” pe Avram Iancu, nu-i e frică de ruşi. El s-a mutat în Ucraina, de unde va servi – contra cost – interesele comune ale Rusiei şi Ungariei.

Este foarte posibil ca nici astăzi liderii europeni să nu fie în stare să ia măsuri concrete împotriva unei Rusii imperialist-nostalgice. Dacă se vor subordona în continuare exclusiv intereselor economice, dacă nu vor pune piciorul în prag şi Rusia la punct, atunci vom şti că frica de Putin s-a transformat în politică oficială în Uniunea Europeană.