ACTUALITATE 23 iulie 2014

Pagube însemnate produse de mistreți

de Székely Emőke | 1591 vizualizări

Fermierii nu pot face nimic pentru că animalul nu este specie protejată

Condițiile meteo din această vară au favorizat creșterea și dezvoltarea rapidă a culturilor agricole, care însă în multe cazuri au fost distruse de mistreți. Cele mai afectate sunt culturile de cartof, dar nu au scăpat nici lanurile de porumb, sfeclă, lucernă, dar nici cele de rapiță care sunt adevărate „locuințe” pentru animale.

65 de cazuri în județ

Directorul Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Covasna, Gheorghe Neagu, spune că pagubele sunt însemnate, iar numărul cazurilor în care animalele sălbatice au atacat culturile sau animalele oamenilor au crescut față de anii trecuți. „Anul acesta am avut 44 de cazuri în care au atacat mistreții, 19 în care urșii au fost cei care au făcut pagube, iar lupii au atacat de două ori” – ne-a declarat Gheorghe Neagu. În cazul mistreților cele mai multe cazuri s-au înregistrat la Turia (19), Ozun (12) și Cernat (7), dar au fost prezente în mai toate zonele județului, suprafața totală în care s-au produs stricăciuni fiind de 10 hectare. În ceea ce privește urșii și lupii, aceștia au atacat animale domestice – vaci, oi și porci.

Problema mistreților s-a intensificat

Gheorghe Neagu spune că mistreții s-au „mutat” practic de la pădure în culturi. „În unele zone mistreții își fac veacul în rapiță. Stau acolo ziua, ies, provoacă stricăciuni în culturile învecinate, apoi se întorc în rapiță. Problema e că în cazul acestor stricăciuni oamenii nu primesc nici despăgubiri pentru că nu vorbim de o specie protejată. Gardurile electrice nu fac față, acestea sunt amplasate în multe locuri, dar puii de mistreț încap sub gard și fac ravagii în culturi” – spune Gheorghe Neagu. Acesta a menționat că oamenii sunt supărați și de fiecare dată când reprezentanții APM merg în teritoriu, îi asaltează cu probleme legate de mistreți.

În opinia directorului APM, populația de mistreț s-a înmulțit și ar fi nevoie de reducerea numărului de animale pentru a mai scăpa de stricăciuni. „Încercăm să găsim o modalitate de a îndepărta aceste animale de culturile oamenilor. O posibilă soluție ar fi reducerea efectivelor prin mărirea cotelor de vânat în cazul mistreților. De asemenea ar putea da rezultate proiecte ce vizează îngrădirea vizierelor pădurilor” – este de părere directorul APM Covasna.

Fermieri supărați

Un agricultor din Ozun ne-a povestit cum mistreții i-au intrat deja de mai multe ori pe câmpul cu cartofi. Spune că are gard electric, dar problema e că anumite componente ale gardului i-au fost furate. „Mistreții au atacat de mai multe ori anul acesta, au distrus cultura de cartofi. Nu am pus mult, doar cât ne trebuie pentru familie pentru că am mai avut probleme cu mistreții și anii trecuți, așadar anul acesta m-am îndreptat spre alte culturi. Cu toate acestea este supărător să muncești și să vezi cum munca și banii tăi sunt degeaba. Am și gard electric, dar componentele mi-au fost furate” – ne-a mărturisit fermierul, adăugând că se va reprofila la creșterea oilor în loc de cultivarea terenului.

Gheorghe Neagu spune că în cazul în care ursul sau lupul provoacă pagube, fermierii beneficiază de despăgubiri din partea Ministerului Mediului. De altfel, prin programul „Life Ursus” APM Covasna a distribuit garduri electrice fermierilor care au terenuri agricole în jurul pădurilor. În cazul atacurilor provocate de urși aceste garduri sunt eficiente, fiind vorba de animale mari, care nu încap sub gard, așa cum se întâmplă la puii de mistreț.

Atenție la drumeții!

Anul acesta animalele sălbatice nu au atacat oamenii, însă anul trecut patru persoane ghinioniste au dat nas în nas cu ursul. Oamenii au scăpat cu viață, dar specialiștii îndeamnă la atenție sporită în cazul în care faceți drumeții. Cel mai bun sfat este ca cetățenii să facă drumeții în grup și să comunice în permanență, făcându-și astfel simțită prezența. Dacă totuși cineva întâlnește un urs, trebuie să știe că nu este bine să fugă pentru că atunci animalul crede că omul care fuge este de fapt o pradă care trebuie prinsă. Cine își permite, să își cumpere un spray anti urs, iar dacă turistul vede o grotă, să nu intre pentru că acolo poate fi bârlogul unui urs.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.