ACTUALITATE 24 iulie 2014

6 covăsneni, trimişi în judecată pentru trafic de persoane

de Székely Emőke | 1310 vizualizări

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.) – Biroul Teritorial (B.T.) Covasna au finalizat ancheta în cazul grupării criminale specializată în trafic de persoane, condusă de Ghiorghică Mihály, unul dintre capii lumii interlope din județul Covasna. Astfel, procurorii DIICOT au dispus marți trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și constituire a unui grup infracțional organizat, a inculpaților Ghiorghică Mihály (Ninja Misi, cum este cunoscut n.r.), Gavriliță Silviu, Nistor Gabriella, Nistor Zsuzsanna, Bogdan Maria, toți din Sfântu Gheorghe, respectiv Darab Sándor, din Ungaria.

Procurorii au stabilit că în vara anului 2010, Ghiorghică Mihály, Nistor Gabriella și Darab Sándor au constituit un grup infracţional organizat și au obligat mai multe femei să practice prostituția în Grecia. Grupul era bine organizat și a acționat în perioada 2010-2012. Cei de la DIICOT au făcut publice și mărturiile unei victime.

„Una dintre victimele traficului de persoane care a practicat prostituția în favoarea grupării în perioada septembrie 2010 – martie 2011 a generat un câștig estimat la circa 80.000 de euro, bani din care nu i-a revenit nicio sumă. Pe toată perioada, victima a fost amenințată cu violența fizică de către inculpații Ghiorghică Mihály și Nistor Gabriella, în ultimă instanță tânăra fiind amenințată că dacă refuză să se mai prostitueze părinții acesteia vor fi informați cu privire la activitatea rușinoasă pe care o desfășurase. Inculpatul Darab Sándor avea rolul de a o transporta pe victimă de la locul de cazare la club şi înapoi, exercitând totodată şi supravegherea acesteia. Ulterior, în perioada martie – aprilie 2011, victima a fost vândută de inculpații Ghiorghică Mihály și Nistor Gabriella unor cetățeni ruși care au obligat-o, la rândul lor, să practice prostituția. Tânăra a reușit să iasă de sub influența lor abia în cursul lunii mai 2012, cu ajutorul unui cetățean grec” – se precizează într-un comunicat emis de DIICOT.

Zece dintre victimele acestui grup infracțional organizat s-au constituit părți civile în cauză, dar multe alte persoane traficate au renunțat la a se constitui părți civile în proces.

Cazul a fost instrumentat împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Covasna, având suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, precum și sprijinul autorităților judiciare din Grecia și Ungaria. Pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
ali, 31 ianuarie 2016
respect misi nija! un mare caracter !!!
Karcsi Mondialu, 31 iulie 2014
Ninja Misi király
Aurel, 31 iulie 2014
Artur..esti mai pasarica decat pasaricile alea.Cand era misi afara nu macaia nici unu in fata lui.vorbe au toti,fapte niciunul.
Claudiu, 28 iulie 2014
Artur se vede ca esti PASARICA astea trebuia sa i le spui in fata nu pe siteuri, forumuri etc... se vede ca nu ai cuc in pantaloni, daca erai baiat i le spuneai in fata...... ce a facut el in sf-ghe citeste integral
Artur, 25 iulie 2014
felicitari celor de la BCCO si DIICOT iar pentru ninja misi puscarie cat cuprinde sau tradiţionalul la multi ani !!!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.