ACTUALITATE 27 iulie 2014

Trucuri care vă ajută să vă treziţi mai devreme dimineaţa

de Covasna Media | 385 vizualizări

Persoanele care se trezesc mai devreme dimineaţa sunt, în general, mult mai satisfăcute cu propria viaţă. Cercetătorii au arătat că oamenii au profiluri diferite de somn, dar societatea modernă se învârte în jurul ideii că persoanele care se trezesc de dimineaţă sunt mult mai eficiente. Pentru cei care nu se pot trezi devreme, cercetătorii au reali­zat o listă cu trucurile care îi pot ajuta.

1. Decideţi că vă veţi trezi devreme

Într-un studiu german, cer­cetătorii au descoperit că persoanele care au fost avertizate că se vor trezi dimineaţa la 6 au produs, în jurul orei 4:30, hormoni de stres care au declanşat „alertă”. Persoanele care nu au fost avertizate nu au avut aceşti hormoni în organism şi s-au trezit mult mai greu. „Corpurile noastre notează ora la care sperăm să ne trezim şi ne pregăteşte, treptat, pentru acest moment”, a explicat Jeff Howe, redactor la Psychology Today.

2. Eliberaţi-vă dimineaţa

Psihologii vorbesc constant des­pre „sarcina cognitivă”. Acest termen face referire la efortul mental excesiv, ca în cazul momentelor în care încercăm să memorăm o poezie. Este de preferat să evitaţi acest tip de „sarcină cognitivă” dimineaţa deoarece pierdeţi cantitatea limitată de voinţă pe care o aveţi într-o zi.

3. Căutaţi lumina soarelui cât de repede puteţi

Un studiu de la Universitatea din Liege a constatat că persoanele care au intrat în contact cu razele soarelui dimineaţa au fost mai alerte decât cele care au stat în întuneric după ce s-au trezit.

4. Orice s-ar întâmpla, nu apăsaţi butonul „Snooze”

Oamenii se trezesc cu un val de hormoni de stres, acesta fiind modul în care organismul ne pregăteşte pentru o nouă zi. Atunci când apăsaţi butonul „snooze” îi spuneţi organismului să facă opusul, astfel încât atunci când vă veţi trezi, veţi fi mult mai obosit.

5. Treziţi-vă la aceeaşi oră în fiecare zi

Corpurile noastre funcţionează cel mai eficient atunci când au un ritm constant. În general, acest ritm este întrerupt în weekend-uri, când avem tendinţa să dormim mai mult.

6. Treziţi-vă cu o alarmă mai blândă

Cu cât sunetul cu care vă treziţi este mai discordant, cu atât veţi resim­ţi mai mult „inerţia somnului” atunci când deschideţi ochii. „Inerţia somnului se resimte mai rău atunci când vă treziţi brusc. Un ceas care vă permite să vă treziţi gradual ar putea uşura momentele respective”, spune Hans Van Dongen, profesor la Departamentul de somn al Universităţii din Pennsylvannia.

7. Hidrataţi-vă

Apa se pierde prin transpiraţia din timpul nopţii, iar organismul are nevoie să refacă lichidele atunci când vă treziţi. Un pahar de apă dimineaţă este suficient.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.