ACTUALITATE 28 iulie 2014

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret vă ajută să alegeţi cea mai bună tabără

de Székely Emőke | 430 vizualizări

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Covasna vă poate ajuta în a alege cea mai bună tabără pentru copii. Oferte sunt, trebuie doar să vă interesați – spun reprezentanții instituției.

În ultima perioadă am observat că toată lumea organizează câte un eveniment și spune că a organizat o tabără. Pentru ca o tabără să fie numită tabără, trebuie să îndeplinească anumite condiții, printre care și aceea de a asigura cazare. Astfel nu sunt tabere acele zile tematice sau acele activități foarte bune de altfel, care încep dimineața și se termină seara. Dar cine dorește să își trimită copiii în tabere adevărate, o poate face. Nu toți își permit să dea bani pentru o tabără privată, dar sunt și unele unde copiii pot merge fără bani mulți, trebuie doar să știi unde să te interesezi” – ne-a declarat reprezentantul DJST Covasna, Kiss András.

Acesta îi îndeamnă pe părinți să vină la DJST și să se informeze, adăugând că oferte sunt. De exemplu, la taberele naționale participanții pot merge gratuit dacă îndeplinesc anumite condiții, la taberele tematice părinții plătesc doar transportul. Sunt și tabere sociale pentru copiii săraci, sau tabere speciale pentru persoanele cu dizabilități. La acestea din urmă au prioritate cei care anul trecut nu au participat.

„Toate taberele unde trimitem noi copiii sunt sigure, toate condițiile sunt verificate. Oferim așadar consultanță părinților, cadrelor didactice și chiar și acelor persoane care doresc să organizeze o tabără” – spune Kiss András.

Acesta a vorbit și despre tabăra de la Pădureni, care este plină pe întreg parcursul sezonului. Aici vin copii și tineri din toate colțurile țării, dar și din străinătate, și pentru că se întâmplă să se cazeze și două, chiar trei grupuri în același timp, cei de la DJST vor să amenajeze o a treia sală de conferințe sau activități unde grupurile se pot retrage în cazul în care afară plouă. Totul este menit pentru a asigura confortul participanților și a-i face pe aceștia să petreacă zile de neuitat la Pădureni.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.