ACTUALITATE 29 iulie 2014

Ce poţi păţi dacă bei prea multă cafea

de Covasna Media | 719 vizualizări

Dacă o bei în doze mici, cafeaua este cât se poate de sănătoasă. Specialiştii în nutriţie îţi sugerează să nu exagerezi totuşi cu cantitatea pe care o consumi zi de zi pentru că îi vei simţi din plin efectele negative, notează foodstory.ro.

Auzi... lucruri. Cercetătorii de la o universitate din Melbourne au studiat efectele cafeinei şi au dat verdictul: dacă bei peste 5 căni de cafea pe zi, auzi zgomote care nu există în realitate.

Îţi afectează ficatul. Conform unui studiu realizat de Institutul Ameri­can de Diabet şi boli de digestie, prea multă cafeină consumată îţi poate distruge ficatul, mai ales dacă iei analgezice.

Îţi ridică tensiunea arterială. Iar acesta nu este un lucru bun. Inima îţi pompează mai tare şi, pe termen lung, asta se poate transforma într-o boală în toată regula.

Te face irascibil. Prea multă cafea îţi poate da o stare de iritabilitate, întrucât împiedica oxigenul să ajungă la creier.

Duce la insomnii. Până este eliminată din sistem, cafeina îţi poate da bătăi mari de cap. Dacă faci excese, s-ar putea să nu mai dormi noaptea.

Dă dependenţă. Dacă renunţi la cafea, pe care o asociezi de regulă cu un obicei plăcut şi relaxant, s-ar putea să ai parte de nişte efecte neplăcute: indispoziţie, capacitate slabă de concentrare. În acest moment, depinzi de cafea ca să te simţi bine, iar asta este definiţia dependenţei.

Dureri de cap. Dacă renunţi brusc la cafea sau dacă trec mai mult de 12 ore de când n-ai mai băut una, s-ar putea să ai dureri de cap, să ai o stare de somnolenţă şi să nu te poţi concentra.

Depresie. Este un alt efect advers al renunţării la cafea. Dacă bei prea multă şi apoi renunţi brusc la ea, s-ar putea să ai parte de stări depresive, de anxietate şi oboseală.

Îţi creşte riscul de osteoporoză. Dacă bei multă cafea trebuie să ai grijă să consumi suficient calciu şi vitamina D. În caz contrar, s-ar putea să-ţi măreşti şansele de osteoporoză.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.