ACTUALITATE 29 iulie 2014

O moară pe apă din localitatea Belin, reconstruită şi introdusă în circuitul turistic

de Agerpres | 647 vizualizări

O moară pe apă veche de aproape o sută de ani din localitatea Belin va fi reconstruită şi introdusă în circuitul turistic printr-o iniţiativă privată.

Pe vremuri, în judeţul Covasna existau numeroase astfel de mori pe toate cursurile importante de apă, dar majoritatea au fost învinse de timp şi de tehnica modernă şi lăsate în paragină. Ultima moară de acest fel din localitatea Belin a fost cumpărată în urmă cu doi ani de Albert Zoltán din Sfântu Gheorghe, care a început reconstruirea ei.

„Localitatea Belin era cunoscută pe vremuri pentru multitudinea de mori. (...) Ultima moară, adică ce a mai rămas din ea, era într-o stare destul de degradată, iar primarul localităţii Sikó Imre s-a adresat Asociaţiei judeţene pentru dezvoltarea turismului Covasna ca să încercăm să o salvăm. Asociaţia nu avea bani pentru aşa ceva, aşa că eu şi familia mea, având legături cu satul Belin, am decis să urmăm visul romantic şi să reconstruim moara. Clădirea, terenul şi şanţul de apă în lungime de aproape 300 de metri se aflau în proprietatea descendenţilor morarului, şapte femei şi un bărbat, aproape ca în poveşti. (...) Din păcate, construcţia nu s-a putut salva, dar anul trecut am început s-o reconstruim şi am ajuns la o treime din clădire. Săptămâna aceasta reluăm treaba pe care a trebuit să o oprim din cauza altor investiţii”, a declarat Albert Zoltán.

Obiectivul familiei Albert este de a avea o moară pe apă funcţională care să poată fi folosită în scopuri demonstrative pentru turişti, precum şi două camere de oaspeţi pentru cei care vor să poposească mai mult în zonă.

Albert Zoltan spune că printre puţinele mori pe apă care nu au fost răpuse de vremuri se numără cele din localităţile Herculian, Băţanii Mici, Cernat şi Întorsura Buzăului.

Directorul Muzeului etnografic din Cernat, Haszmann Pál, spunea că pe cursul pârâului din localitate existau în secolul al XIX-lea peste 30 de mori cu apă, însă în ziua de azi mai funcţionează doar una, aflată în proprietatea unei familii care se încăpăţânează să păstreze tradiţia măcinării făinii pe piatră.

De-a lungul timpului în jurul morilor pe apă s-au ţesut diverse legende, unele amuzante, altele de-a dreptul înfricoşătoare. Una dintre ele spune că dacă petreci o noapte într-o moară cu apă în timp ce aceasta merge 'în gol', dimineaţă te trezeşti întinerit pentru că piatra morii 'macină timpul înapoi'.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.