ACTUALITATE 29 iulie 2014

Orășel al copiilor și muzică stradală de Zilele Târgu Secuiesc

de Székely Emőke | 499 vizualizări

Anul acesta organizatorii Zilelor Municipiului Târgu Secuiesc, care vor avea loc în ultimul weekend din luna august, vor pregăti o serie de surprize pentru cei mici, prin amplasarea unui orășel al copiilor în mijlocul Pieței Gábor Áron din localitate, dar vor pune accent și pe muzica stradală, astfel încât atmosfera de târg să fie și mai animată.

Organizatoarea festivalului, Ménessy Kinga, spune că acest orășel al copiilor le va oferi și părinților posibilitatea de a se distra pentru că aici copiii vor putea fi lăsați la joacă în timp ce părinții dau o tură prin târg sau merg la anumite evenimente.

Orășelul va funcționa după regulile unui festival de copii ce are loc an de an la Cătrușa, iar președintele Asociației „Next”, cea care organizează acest festival, Szabó Melinda, spune că sistemul prin care reușesc să îi vrăjească pe copii a fost învățat de la niște voluntari francezi. „Mulți ne întreabă de unde avem această metodă prin care le captăm atenția copiilor, ei bine, am învățat-o și noi de la voluntari francezi, apoi ne-am convins că este cea mai bună tehnică, și o vom folosi și la Zilele Târgu Secuiesc. Esența este aceea că fiecare copil trebuie să adune puncte pentru a lua parte la diferite activități” – a declarat Szabó Melinda.

Potrivit planurilor, Orășelul Copiilor va fi deschis vineri 29 august la ora 14, sâmbătă și duminică la ora 11, și va funcționa până la ora 18-19.

„Faptul că am cedat organizarea programelor de copii unor profesioniști ridică nivelul zilelor orașului, la fel și faptul că vom acorda mai multă atenție muzicii stradale” – este de părere organizatoarea Ménessy Kinga.

Ideea muzicii stradale la Zilele Târgu Secuiesc îi aparține liderului formației Crazy Plumbers, Tofán Levente. Acesta a spus că pe străzile din oraș vor cânta mai multe formații locale, dar și din Târgu Mureș, iar muzicienii promit petreceri ce vor ține până în zori. De altfel organizatorii așteaptă în continuare trupe care doresc să cânte pe străzile din orașul breslelor, indiferent de stilul de muzică abordat pentru că paleta este largă, de la muzică clasică la stiluri alternative.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.