ACTUALITATE 29 iulie 2014

EDITORIAL. „Tezele” de la Tusványos: autoritarism, xenofobie, naţionalism, imperialism

de Dumitru Manolăchescu | 663 vizualizări

Viktor Orbán visează cu ochii deschişi, prin pădurile Tusnadului, încercând şi reuşind să-i impresioneze pe votanţii celuilalt Victor, Ponta, cu declaraţii cârlăneşti: „Democraţia liberală a murit!”. Ca să înţelegem despre ce-i vorba nu trebuie să fim decât puţintel atenţi la ce ne înconjoară: cu Viktor Orbán la butoane, Ungaria se îndreaptă spre o definiţie deloc onorantă – dintr-o mare speranţă, a ajuns bolnavul Europei Centrale. Calitate în care nu mai miră pe nimeni că ar fi oricând de acord să facă parte dintr-o Uniune Euro-Asiatică, alături de alte „mari speranţe” autoritariste, xenofobe şi etnocrate, „naţiuni neliberale şi nedemocrate de mare succes” cum ar fi Rusia, China şi Turcia. Ţări în care ar trebui să trăieşti un timp ca să înţelegi cu adevărat valoarea democraţiilor occidentale, astea liberale, hulite de naţionalistul Orbán. Să înţelegi ce înseamnă să-ţi iei porţia de libertate pe cartelă, să ai obligatoriu în dotare văl pe faţă, ochelari de cal şi abonament la Morgă dacă te-apuci să strigi contra Puterii.

De ce ne-ar interesa pe noi ce vrea premierul ungar? În primul rând, pentru că omul vine în România ca acasă, împreună cu un întreg staff de campanie electorală, sprijinind nu doar declarativ, ci şi financiar şi organizatoric cercurile maghiare iubitoare de autonomie etnică. Mi se pare o obrăznicie să acuzi statul român de „inamiciţie” când tu spui şi faci orice te taie limba şi capul pe teritoriul acelui stat. „Tezele” astea naţionalist-autoritariste de la Tusvanyos vor rămâne o mostră de ipocrizie şi antieuropenism din partea liderilor FIDESZ, gata oricând să părăsească UE în favoarea unui „patrulater naţionalist” de tipul Rusia-China-Turcia-Ungaria. Nu degeaba, la urma-urmei, au împrumutat ei 10 miliarde de euro de la Putin, nu degeaba China a investit în Ungaria mult înainte de a fi prezentă în România, nu degeaba Orbán este un admirator al politicilor restrictive în planul libertăţilor individuale puse în practică de premierul turc Erdogan. Bănuiesc că următoarea mişcare a liderului ungar va fi o extindere spre „democraţiile” consolidate cu dictatură-beton din America de Sud.

Un alt motiv pentru care ne interesează ce scoate din „puţul gândirii” sale autoritariste premierul Viktor Orbán este influenţa lui asupra politicilor premierului Victor Ponta. Cei doi Victor se apropie în foarte multe puncte, în mai multe decât ar fi dispus vreodată să recunoască premierul nostru. Nu înţelegeam, până mai ieri, de ce-l laudă cu atâta convingere consilierul personal György Frunda pe şeful său direct: „Victor Ponta este un spirit european, un cosmopolit, un om care evită conflictul, nu este un naţionalist, a promovat mulţi maghiari în funcţii importante când UDMR nici nu era în Guvern, nu cred că se va opune dorinţei noastre fireşti de autonomie”...

Interesant, nu credeţi? Chinezii ne dau târcoale, ceea ce nu-i neapărat rău (am auzit că ei exploatează păduri prin Siberia nelocuită, scop în care au deplasat la faţa locului şi nişte familii de muncitori, câteva milioane deocamdată, urmând să ajungă la vreo 30 de milioane în 20 de ani...), oricum ne-a cam scăzut populaţia, nu mai votează nici morţii... Rusia este vecina noastră şi prietena stângii oligarh-autoritariste comandate de baronii alianţei roşii. Cred că prima ţară pe care o va vizita premierul (sau, cine ştie, preşedintele) Ponta când îşi va găsi o zi liberă va fi Turcia premierului (sau, cine ştie, preşedintelui) Erdogan, cu care avem oricum numeroase telenovele şi manele comune. Cât despre bunele relaţii cu „tizul” premier ungar, ce să mai zic, este suficient să ne uităm la antipatiile (Uniunea Europeană) şi simpatiile (Rusia, China, Turcia) celor doi ca să ne lămurim cât de multe îi leagă în aspiraţiile lor autoritarist-neliberale. Asta ca să nu mai vorbim de „spiritul european neconflictual” cu care îl înzestrează Frunda pe Ponta... Absolut senzaţional ce transformări produce o funcţie în gândirea unui maghiar minoritar-majoritar!

Autoritarism, etnocraţie, xenofobie, naţionalism feroce, imperialism nostalgic – asta pare a ne propune o alianţă de stânga sui-generis, trans-naţională, a unor partide „de succes” neliberale. Cum sună toate astea după 20 de ani de bâjbâieli prin democraţia originală cu care ne-a învăţat Ion Iliescu? Ne-am săturat de Occidentul în care nici n-am ajuns bine şi-o luăm de la capăt, găsim alte „democraţii” originale, cu vectori în Asia? Pe ungurii lui Viktor Orbán îi pot înţelege, ei sunt genetic aproape de Asia, dar pe românii lui Victor Ponta cine să-i mai înţeleagă dacă vor opta pentru o astfel de schimbare dramatică?!

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
stelian, 30 iulie 2014
Nu avem nevoie de UE, ne-am saturat de indicatiile venite de la Bruxelles, de ordinele date de acolo si de discriminarea fata de poporul nostru! Avem nevoie de Rusia, de China, de Putin de citeste integral
Kviatkovski, 30 iulie 2014
Stii ce d-le jurnalist : m-ai lasat rece.Ce mama dracului au Rusia,Turcia,China etc ?Ai fost d-ta acolo si ai vazut cum se traieste ? Mai lasa politica asta de doi lei. Omul merge acolo unde crede citeste integral
Ilyes Ibolya, 30 iulie 2014
Divide et impera!.. asta au " inventat"-o romanii.De unde s-au inspirat, cine mai stie? Si sintagma" panem et circenses" tot de pe acolo vine...Ungurii stiu una si bine: " Kutya harapast citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.