METEO 29 iulie 2014

Urmează zile cu vreme caldă

de Covasna Media | 594 vizualizări

Miercuri, vremea va fi caldă, mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, cu valori maxime ale temperaturii cuprinse între 27...28 de grade în nordul ţării, în depresiuni, în dealurile Olteniei şi Munteniei şi 33 de grade în sud-est.

Cerul va fi temporar noros în centrul şi sudul ţării, iar după-amiaza cerul se acoperă de nori şi în vest şi la munte, unde local vor mai fi averse şi descărcări electrice. Izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină.

În regiunile estice soarele este prezent pe toată durata zilei şi este puţin probabil să plouă.

Joi, în regiunile vestice şi sud-vestice, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, astfel că sunt aşteptate averse ce vor avea şi caracter torenţial, însoţite de tunete, fulgere şi vânt. În restul teritoriului va fi o zi în general însorită, iar ploile îşi vor face apariţia pe arii restrânse, în special în zonele de deal şi de munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 de grade la Drobeta Turnu Severin în condiţii de ploaie şi vânt şi 34 de grade la Călăraşi, Giurgiu şi Iaşi.

Vineri vremea va fi deosebit de caldă în toate zonele de câmpie şi podiş, izolat caniculară în sud-estul ţării. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 de grade în depresiuni, în sudul litoralului şi izolat în Oltenia şi 35 de grade în Bărăgan şi în Dobrogea. Cerul va avea înnorări temporare şi trecător va ploua slab în vestul extrem şi la munte. Vântul va sufla cu putere în sud-estul ţării.

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.