LIFESTYLE 30 iulie 2014

6 lucruri pe care nu le ştiai despre bere şi vin

de Covasna Media | 493 vizualizări

Bere şi vin, două băuturi îndrăgite şi consumate în întreaga lume. Atât de multă lume le consumă încât crezi că ştii totul despre bere şi vin. Oare aşa să fie? Iată câteva lucruri despre bere şi vin pe care, cu siguranţă, nu le ştiai.

Ocolul pământului în… bere şi vin

Vârsta la care ai voie legal să bei diferă de la o ţară la alta. În majoritatea statelor europene, poţi să bei alcool de la 16 ani, în Canada de la 18, în Asia de la 20, iar în SUA de la 21. Ţările cele mai mari consumatoare de bere sunt Cehia, Irlanda şi Germania, iar cele de vin sunt Italia, Franţa şi Elveţia. Ţările cele mai mari producătoare de bere sunt China, SUA şi Rusia. Germania are cele mai multe mărci de bere (1200). SUA – doar 350. Cele mai mari producătoare de vin sunt Italia, Franţa şi Spania. Cele mai mari taxe pe bere sunt în Norvegia, Finlanda şi Canada.

Top 3 bere şi vin

Potrivit premiilor oferite de European Beer Star, cea mai bună bere este produsă în Belgia. Urmează Germania şi Statele Unite. În ceea ce priveşte vinul, cea mai bună regiune este de departe Bordeaux (Franţa). Cele mai scumpe vinuri din lume sunt Chateau d’Yquem şi Chateau Cheval Blanc care se vând cu câteva mii de dolari. O sticlă de vin de Bordeaux din 1947, considerată cea mai bună producţie de vin din istorie, a fost cumpărată la licitaţie cu 304.375 de dolari.

Vorbind despre cea mai slabă bere, aceeaşi societate – European Beer Star – a hotărât că cele mai slabe mărci de bere se produc în Statele Unite, China, Marea Britanie, Australia, Franţa şi Italia.

Bere şi vin cu „intruşi”

Gusturile sunt într-o continuă schimbare, aşa că producătorii caută să vină în întâmpinarea nevoii consumatorilor. Însă, sunt şi cazuri când inovaţia este dusă la extrem. Cambogdia, de exemplu, produ­ce o bere cu tarantule moarte. În Coreea se produce Baby Mouse Liquor, un lichior din orez amestecat cu şoareci morţi, fermentat timp de un an.

Tot la capitolul ciudăţenii poate intra şi berea Kwispelbier din Olanda creată pentru cel mai bun prieten al omului – câinele.

Denumiri ciudate de vin

Un vin franţuzesc produs şi distribuit în Marea Britanie se numeşte „Fat Bastard”, mai pe româneşte (Gras împuţit). Un vin australian se numeşte „Bitch” (Târfă). O marcă franţuzească de vin se numeşte (Oops), cu paranteze cu tot. Se pare că mulţi ani la rând a fost greşit etichetat soiul de struguri, încât, atunci când şi-au dat seama de greşeală, producătorii au botezat vinul (Oops). Nu puteam încheia fără a menţiona de „Le Vin de Merde” (Vin de rahat), „Elephant on a Tight Rope” (Elefantul pe funie) sau „Frog’s Piss” (Urină de broască).

Mahmureală în jurul lumii

Fie că ai băut bere sau vin, dacă ai consumat în exces, te vei confrunta cu ceea ce se cheamă, la noi, mahmureală. Francezii îi spun gură de lemn, germanii îi spun mieunat de pisică, iar itali­enii – ieşit din film. La norvegieni, „fenomenul” poartă denumirea de „cap de dulgher”, iar suedezii îi spun „durere la rădăcina de păr”. Grecii antici tratau mahmureala cu varză, iar romanii mâncau canari prăjiţi. Nemţii mănâncă la micul dejun carne roşie şi banane, iar francezii beau cafea cu sare. Chinezii apelează la ceaiul de spanac, iar ruşii la vodcă. Cei din Puerto Rico se freacă cu lămâie pe mâna cu care au băut, iar haitienii înfig 13 ace cu gămălie neagră în dopul sticlei din care au băut.

Bere, vin şi… sănătate

Despre vin, numai de bine. Protejează inima, reduce riscul de atac de cord, scade nivelul colesterolului, inhibă dezvoltarea tumorilor canceroase, contribuie la tratarea unor boli precum Parkinson sau Alzheimer. Totul este să nu exagerezi. Un bărbat ar trebui să bea maximum două pahare de vin roşu, iar femeile unul.

Berea, în schimb, contribuie la mărirea abdomenului, creşte rata obezi­tăţii la bărbaţi, stimulează secreţia gastrică, contribuie la apariţia refluxului gastroesofigian. Berea creşte tensiunea arterială, stimulează des­hi­dratarea, reduce activitatea sistemului nervos central. Berea afectează ficatul şi poate duce la ciroză hepatică. Ca să nu mai vorbim de faptul că berea este principalul vinovat al accidentelor de motocicletă produse de adolescenţi, numai în Statele Unite, 40% dintre acestea soldându-se cu deces.

(sfatulparintilor.ro)

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.