ACTUALITATE 31 iulie 2014

Cele 10 sfaturi date de Papa Francisc pentru o viaţă mai fericită

de Covasna Media | 407 vizualizări

Papa Francisc recomandă închiderea televizorului în timpul cinei pentru favorizarea dialogului între membrii familiei, într-unul dintre cele zece sfaturi pentru o viaţă mai fericită oferite într-un interviu acordat săptămânalului argentinian Viva.

Cele zece recomandări ale Papei Francisc

– Trăiţi şi lăsaţi şi pe alţii să trăiască. Toţi ar trebui să fim călăuziţi de acest principiu, susţine suveranul pontif, amintind de o zicală romană: Mergi înainte şi lasă-i şi pe alţii să facă la fel.

– Fiţi deschişi cu ceilalţi. Oamenii trebuie să fie generoşi şi deschişi către semenii lor, deoarece, dacă te închizi în tine, rişti să devii egocentric.

– Acţionaţi cu calm în viaţă. Papa, care a predat liceenilor literatură, a folosit o imagine dintr-un roman argentinian scris de Ricardo Guiraldes, în care protagonistul - gaucho Don Segundo Sombra - priveşte retrospectiv modul în care şi-a trăit viaţa.

– Un mod sănătos de petrecere a timpului liber. „Consumatorismul ne-a adus anxietate”, susţine Papa, cerându-le părinţilor să-şi facă timp pentru a se juca cu copiii şi să închidă televizorul atunci când stau la masă.

– Duminica ar trebui să fie sărbătoare. Muncitorii ar trebui să aibă duminica liberă pentru că „duminica este dedicată familiei”, susţine Papa.

– Fiţi inovatori atunci când creaţi locuri de muncă demne pentru tineri. „Trebuie să fim creativi cu cei tineri. Dacă nu au nicio şansă, se vor apuca de droguri” şi vor deveni vulnerabili la suicid.

– Respectaţi şi îngrijiţi natura. Degradarea mediului „este una din marile noastre provocări”, susţine Papa. „Cred că există o întrebare pe care nu ne-o punem: Nu cumva ne sinucidem atunci când folosim într-un mod atât de tiranic natura?”

– Nu fiţi răi. „Nevoia de a vorbi de rău pe alţii demonstrează lipsa respectului de sine.” Este mai sănătos să renunţi la lucrurile rele.

– Nu faceţi prozelitism. Respectaţi credinţa celorlalţi. „Cel mai rău dintre toate este prozelitismul, care paralizează: Vorbesc cu tine pentru a te convinge. Nu! Fiecare om dialoghează, începând cu propria identitate. Biserica creşte prin atractivitate, nu prin prozelitism”, susţine Papa.

– Lucraţi pentru pace. „Trăim în vremuri cu multe războaie, iar chemarea la pace trebuie să se facă auzită. Pacea, uneori, poate fi asimilată liniştii, dar ea nu este niciodată liniştită, este întotdeauna proactivă şi dinamică”, mai spune suveranul Pontif.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.