SPORT 31 iulie 2014

OSK Sfântu Gheorghe a învins FC Zagon în Cupa României

de Székely Emőke | 640 vizualizări

Kurtuly a marcat două goluri pentru Sfântu Gheorghe

În cea de-a doua fază a Cupei României la fotbal, OSK Sfântu Gheorghe și FC Zagon s-au întâlnit miercuri pe terenul municipal din Sfântu Gheorghe. Partida dintre cele două echipe nu a fost foarte spectaculoasă, se simțea atmosfera de început de sezon, când fiecare tatonează și încearcă să profite mai mult din greșelile adversarilor.

La meci au participat în jur de 500 de spectatori, care au văzut totuși 3 goluri, toate marcate de gazde. Scorul a fost deschis în prima repriză de Kurtuly, după o greșeală a defensivei din Zagon, aceasta fiind singura reușită din prima repriză. În partea a doua a jocului Negoțel a executat impecabil o lovitură liberă și l-a învins pe portarul din Zagon, apoi la finele partidei același Kurtuly a stabilit scorul final al meciului, Sfântu Gheorghe – Zagon 3-0.

Așadar gruparea din Sfântu Gheorghe s-a calificat în actul următor al competiției, și va juca la mijlocul lunii august, însă deocamdată nu se știe cu cine, întrucât tragerea la sorți va avea loc cu o săptămână înainte de meci.

Antrenorul echipei OSK, Valentin Suciu, ne-a spus că meciul de miercuri nu a fost unul ușor, și asta și pentru că Federația Română de Fotbal nu a recunoscut încă noile legitimări ale clubului. „A fost un meci greu pentru că am fost puțini, noile achiziții nu pot încă juca în partidele oficiale. Sperăm ca situația să se remedieze în cel mai scurt timp pentru că ne afectează nu numai pe noi, ci pe toate echipele. De altfel s-a simțit și faptul că nu am fost pregătiți suficient de bine din punct de vedere fizic și nici tactic, e început de sezon” – a declarat Valentin Suciu.

Echipa din Sfântu Gheorghe va merge săptămâna viitoare într-un cantonament de 10 zile la Târgu Secuiesc, iar la sfârșitul săptămânii va juca un meci amical cu echipa din Ghimbav.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.