ACTUALITATE 5 august 2014

A fost lansat proiectul „Servicii complexe de reintegrare – ScoR”

de Székely Emőke | 598 vizualizări

Junior Business Club și partenerii săi, AJOFM Covasna, AJOFM Neamț, AJOFM Botoșani, Asociația ArtEd, Inspectoratul Școlar Județean Covasna și Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, a organizat marți conferința de lansare a proiectului „Servicii complexe de reintegrare – ScoR” finanțat din fonduri europene.

Obiectivul general al proiectului (în valoare de aproape 7,8 milioane de lei) îl constituie dezvoltarea și implementarea, la nivel multiregional, de servicii complexe de reintegrare în educație a persoanelor care nu au absolvit învățământul obligatoriu în baza unui parteneriat între societatea civilă, instituții școlare și autorități locale.

Astfel, în prima etapă a proiectului concentrarea va fi pe stabilirea parteneriatului la nivel local, regional, multiregional, pe acțiunile de organizare și cercetare a nevoilor, contextului, condițiilor de selectare a populației țintă în vederea aplicării strategiei, tehnicilor și instrumentelor specifice.

Activitățile vor fi susținute și prin crearea CRED – centre de resurse de educație și dezvoltare. Simultan vor fi elaborate programele de formare destinate cadrelor didactice și se va realiza schimbul de bune practici.

Pe rețeaua virtuală de parteneriat și formare a resurselor umane implicate se vor organiza activitățile de reintegrare a persoanelor care nu au absolvit învățământul obligatoriu, ce constau în programe de tip a doua șansă, dar și activități destinate creșterii motivației pentru învățare: cercuri educaționale de informatică, limbi străine, activități de dezvoltare personală, întâlniri cu absolvenți ai programului a doua șansă ce pot împărtăși din experiența lor ce a însemnat absolvirea școlii pentru parcursul lor școlar, social și profesional.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.