ACTUALITATE 6 august 2014

Concert caritabil Érdi Tamás la Centrul de Cultură Arcuş

de Agerpres | 742 vizualizări

Pianistul ungar Érdi Tamás, care a reuşit să se consacre în lumea internaţională a muzicii deşi este nevăzător, va susţine săptămâna viitoare un concert caritabil la Centrul de Cultură Arcuş.

O parte din încasările provenite din vânzarea biletelor va fi donată în beneficiul persoanelor cu dizabilităţi de la Casa Irisz din Sfântu Gheorghe, administrată de Fundaţia Diakonia, a precizat conducerea Centrului cultural.

Érdi Tamás a mai concertat în judeţul Covasna în 2010 şi 2011 tot la invitaţia acestei fundaţii, ultima dată susţinând recitaluri atât la Arcuş, cât şi în castelele Mikes din Zăbala şi Daniel din Vârghiş.

La acea vreme, Érdi Tamás a declarat că „fără muzică se poate trăi, dar nu are niciun rost” şi şi-a amintit că prima dată când a auzit sunetul unui pian l-a asemănat cu trilurile păsărilor. El a mărturisit că marea sa bucurie este să împărtăşească muzica împreună ceilalţi oameni, să simtă emoţia şi vibraţia spectatorilor.

Directorul Fundaţiei Diakonia, Makkai Péter, a declarat că, pe lângă ajutorul material, Érdi Tamás oferă şi 'o lecţie de viaţă', demonstrând că limitele pot fi depăşite.

Érdi Tamás s-a născut la Budapesta în anul în 1979 şi a început să studieze pianul la vârsta de 5 ani bazându-se pe memoria sa muzicală. Prima apariţie oficială pe scenă în calitate de solist a avut loc la vârsta de 8 ani, iar de atunci a cântat în câteva dintre cele mai importante săli de concerte din lume. A absolvit Academia de Muzică din Viena şi Conservatorul Regal de Muzică din Toronto.

Concertul de la Arcuş va avea loc pe data de 13 august, iar în program sunt cuprinse lucrări pentru pian compuse de Liszt, Chopin, Debussy şi Bartok. Biletele se găsesc atât la Centrul de Cultură Arcuş, cât şi la Biroul de evenimente culturale din Sfântu Gheorghe la preţul de 40 de lei, din care 30 vor fi donaţi în beneficiul Casei Irisz.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.