SPORT 17 august 2014

Peste 60 de sportivi la Cupa României la Triatlon

de Székely Emőke | 544 vizualizări

Cupa Romaniei Triatlon Sfantu Gheorghe august 2014 - 02

Puțin peste 60 de sportivi din țară și din străinătate au luat startul la Cupa României la Triatlon, competiție organizată duminică la Sfântu Gheorghe de ACS „Tri-Aluta”. Competiția s-a adresat atât copiilor cât și adulților, amatori sau profesioniști.

Sportivii au parcurs proba de înot pe o vreme ploioasă, în bazinul mare al ștrandului, apoi probele de ciclism și de alergare s-au desfășurat pe străzile orașului. Vremea nefavorabilă nu i-a deranjat pe sportivi, mai mulți dintre ei ne-au spus că apa nu a fost rece, iar în probele de ciclism și alergare spun că nici nu au simțit ploaia. E drept, cei care concurează de mai mulți ani, știu că nu întotdeauna ai parte de vreme bună.

„În ciuda vremii nefavorabile pot spune că ediția din acest an a Cupei României a fost un succes. Poate că dacă nu ploua am fi avut mai mulți concurenți, dar pentru noi este important faptul că cei care au venit au plecat cu zâmbetul pe buze. Am avut concurenți nu doar din țară, ci și din republica Moldova, Polonia și Ungaria, și totul a decurs fără incidente” – ne-a declarat directorul de competiție, Madaras Dániel.

Câștigătorii clasamentului open (750 m înot, 20 km ciclism, 5 km alergare) ai celei de-a șasea ediții a competiției sunt: feminin: 1. Carmen Dumitrescu, 2. Mészáros Emese, 3. Simon Ágnes, masculin: 1. Ciprian Bălănescu, 2. Dániel Attila (Sfântu Gheorghe), 3. Major Gábor.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.