ACTUALITATE 18 august 2014

Un bărbat din Ghelința a fost atacat de urs

de Székely Emőke | 685 vizualizări

La sfârșitul săptămânii trecute a fost înregistrat primul caz de atac de urs din acest an. Victima este un bărbat de 37 de ani din Ghelința, care a ajuns sâmbătă la Spitalul Județean „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe.

Purtătorul de cuvânt al instituției medicale, Nagy-Demeter István, ne-a declarat că bărbatul a fost dus prima dată la spitalul din Târgu Secuiesc, după care l-au transferat la Sfântu Gheorghe. „Victima a fost internată la Secția Boli Infecțioase a instituției, iar după 12 ore a părăsit Spitalul, cu condiția ca în zilele ce urmează să se întoarcă pentru tratamente posttraumatice” – a declarat purtătorul de cuvânt, adăugând că bărbatul a prezentat mai multe plăgi mușcate la nivelul membrelor, însă nu a suferit fracturi.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna atrage atenţia cetăţenilor pentru a evita atacurile urşilor să respecte măsuri de minimă protecţie atunci când apar asemenea situaţii. Persoanele care au diverse activităţi pe lângă sau în pădure să-şi facă auzită prezenţa vorbind cu voce tare sau chiar fluierând astfel putând evita întâlnirea cu animalele sălbatice. Deplasarea în pădure şi lângă păduri să se facă în grupuri de minim 2-3 persoane.

În cursul anului curent, pe teritoriul judeţului Covasna au fost sesizate patru atacuri de urs.

E bine de ştiut faptul că pe perioada verii, urşii devin tot mai activi în primul rând pentru procurarea hranei, astfel existând posibilitatea de a vă întâlni cu aceştia prin pădure. În astfel de cazuri semnalaţi-vă prezenţa discret şi îndepărtaţi-vă în linişte şi cu grijă.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.