Românii şi maghiarii supăraţi pe Ponta-oltean şmecher, Dragnea-baronul de Vlaşca şi Teleorman, Mazăre-clovnul şi Oprişan-mioriticul îşi doresc o Transilvanie autonomă. Am citit comentariile de pe covasnamedia.ro la editorialul meu de luni şi mi-am dat seama că nu-s departe de ei – tot din motive de supărare şi oftică pe „miticismele” şi „măzăceala” guvernanţilor de la Bucureşti. Sunt mulţi românii care şi-ar dori să trăiască într-o Românie curată şi demnă ca Transilvania. Dar nu Transilvania autonomă, pentru că fără Transilvania România nu poate exista! Pe actul de naştere al României stă scris Transilvania – Alba Iulia – Câmpia Libertăţii. Fără actul ăsta de naştere, în ce fel de Românie vom trăi?

E mai complicat să răspunzi la întrebările astea decât, de pildă, să decretezi că editorialistul e antimaghiar şi, colac peste pupăză, moldovean fiind nici nu pricepe ce-i cu Transilvania asta multiculturală şi multietnică, plină de oameni harnici, ambiţioşi şi patrioţi. Mă supun judecăţii cititorilor mei, am făcut-o întotdeauna, dar nu mă obligaţi să fiu altceva decât sunt: român. Nu am nimic, chiar nimic cu maghiarii, am multe cu clasa politică din care se revendică partidele etnice (şi nu numai), gata oricând să-ţi tragă preşul de sub picioare pentru o funcţie, o lege, un privilegiu. Nu îi critic pe politicienii maghiari pentru că sunt maghiari, ci pentru că au început să copieze proastele obiceiuri ale politicienilor români de duzină.

Prin urmare, în ce Românie vom trăi după ce Transilvania va deveni autonomă, eventual alipindu-se unei Ungarii care se visează din nou Mare? Şi după ce Moldova va urma aceeaşi cale, eventual realizând o Moldovă Mare în componenţa unei Rusii care se visează din nou URSS? Eu cred că atunci nu va mai putea fi vorba de România, ceea ce pentru mine ar fi greu de suportat. Pentru că m-am născut, am crescut, am învăţat, am fost educat, am muncit şi mi-am găsit un rost în România.

Poate că pentru unii dintre cititori vorbele mele sună anacronic, din moment ce mergem spre o Europă unită. Nu ştiu cât de unită va fi şi dacă va fi vreodată Europa unită, dar e clar că nu doresc nici duşmanilor mei să nu ştie ce sunt: transilvăneni, moldoveni, olteni, sudişti? Din fiecare câte puţin s-au născut românii şi România Mare. Să revenim acum la ce am fost pe vremea lui Cuza mi se pare aberant.

Ar mai fi o soluţie şi cred că la asta se gândesc cei care îşi doresc o Transilvanie autonomă: federalizarea României, după modelul german, în câteva landuri mari, care să ţină seama cu precădere de factorul etnic şi istoric. Atunci am putea avea o Românie împărţită în trei sau patru landuri, în care Transilvania să existe de-sine-stătător, iar „comanda” să fie tot la Bucureşti. Am mai auzit undeva, cândva refrenul ăsta, nu? Noi nu suntem în stare să împărţim ţara în 10-12 judeţe, cum vom reuşi să facem o Românie federală din trei bucăţi?!

Dar aşa, de dragul vorbei, ce credeţi că ar vota maghiarii dacă s-ar pune problema unui referendum pe această temă: o Transilvanie autonomă, sau un Ţinut Secuiesc autonom? Dar românii, românii din Transilvania oare ce şi-ar dori: o Transilvanie autonomă, sau o Românie Mare? (Măcar cât este acum, dacă mai mult nu se poate...).

Îmi pare rău, dar oricum o întorc ajung la aceeaşi idee: m-am născut în România, sunt român şi vreau să mor în România. Nu în Provincia Autonomă Transilvania subordonată lui Viktor Orbán, nu în Moldova Mare subordonată lui Vladimir Putin, nu în Republica Ţara Românească subordonată lui Radu Mazăre. S-ar putea să fiu desuet, depăşit de vremuri, s-ar putea să fiu un biet nostalgic, s-ar putea să mă despart de trei ori pe zi de „poporul român” majoritar flămând, incult şi manipulabil, dar nu mă poate nimeni despărţi de România şi de naţiunea română, cu toate ale ei – ca un suflet din sufletul neamului meu.

Asta nu înseamnă că dvs. nu aveţi dreptul să vă doriţi o Transilvanie autonomă, independentă sau alipită Ungariei. La urma-urmei, au murit oameni pentru ca acum să putem citi şi scrie tot (sau aproape tot...) ce ne trece prin cap. Cu condiţia să nu uităm că „limba noastră-i o comoară”, dar şi „un foc ce arde”... Şi-o va arde, cu siguranţă, pe d-na care, regretând că s-a apucat să-mi citească editorialul în loc să continue „Sfârşitul Occidentului?”, tastează cu eleganţă stilistică: „Lucian Boia m-a ajutat să înţeleg ce-a fost, ce este şi ce v-a fii (!?!?! – nota red.)” Aşa este, doamnă Maria, nu trebuia să vă întrerupeţi lectura...