ACTUALITATE 2 septembrie 2014

Fotografiatul sportiv, un hobby cât un job

de Székely Emőke | 2045 vizualizări

Fotograful covăsnean Cosmin Iftode își vede visul împlinit: i-a fotografiat pe Messi, Mourinho, Lampard, Eto’o și Terry

Probabil că mulți se întreabă cum e să fii la o mulțime de meciuri de fotbal și să le faci fotografii vedetelor. Ei bine, pentru a ajunge acolo, e nevoie de muncă, perseverență, dar și de talent. Cosmin Iftode, un covăsnean stabilit la București, ne-a vorbit despre această lume aparte a fotografilor sportivi, în care nu ajunge să ai echipament, îți trebuie și talent, iar odată ce intri, renunți să mai mergi la un meci pentru a te uita la joc.

– Cosmin, spune-ne câteva cuvinte despre tine. De unde ai pornit?

– M-am născut în Sfântu Gheorghe, am locuit în cartierul Ciucului și am urmat cursurile Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din clasa I până în a XII-a. Prima cameră foto am primit-o cadou de la nașa mea când eram copil. Era un aparat clasic pe film pe care mama nu-mi dădea voie să-l folosesc de teamă să nu-l stric. În cele din urmă am aflat care era ascunzătoarea și bineînțeles că m-am jucat cu el până l-am stricat. Apoi, în liceu am primit cadou de la o verișoară un Nytech ND 4020. Nu era ceva deosebit, dar era o cameră digitală. La facultate mi-am cumpărat prima cameră foto din banii mei. Am câștigat la pariuri și am investit imediat profitul într-un Fujifilm FinePix S1000. Nu era DSLR, dar deja aveam o cameră cât de cât ok cu care să mă joc.

– Cum ai devenit fotograf sportiv?

– M-am angajat la o revistă sportivă și acolo l-am cunoscut pe Răzvan Păsărică, un fotoreporter sportiv de excepție care a și câștigat titlul de fotograful sportiv al anului într-o ediție a Premiilor „Ioan Chirilă”. El mi-a pus la dispoziție echipamentul său şi după ce am plecat de la revistă, Răzvan m-a luat sub aripa lui și m-a învățat tot ce știu. În 2012 am participat la concursul de fotojurnalism dedicat studenților „ISO 400” și am câștigat la toate categoriile (News, Sport, Portret, Feature și Reportaj).

"O amintire plăcută e de la meciul România – Ungaria din toamna trecută când, după golul al treilea, m‐am dus să foto grafiez bucuria jucătorilor și m‐am trezit în mijlocul lor, bucurându‐mă cot la cot cu ei."

– Care a fost primul meci de fotbal la care ai participat la fotograf?

– Indiferent unde am fost angajat, în publicitate sau presă, niciodată n-am încetat sa fotografiez. Fiind pasionat și de fotbal, jobul de vis pentru mine e acela de fotograf sportiv. Pe 15 mai 2011 am pășit prima dată pe gazon din postura de fotograf, în penultima etapă a campionatului când, la Galați, Oțelul a bătut FC Timișoara, trecând ultimul hop important spre titlul de Campioană. Până atunci am fotografiat la alte evenimente sportive, dar n-am avut ocazia să documentez un meci de fotbal.

– Ce a urmat? Spune-ne câteva experiențe care îți sunt dragi.

– De atunci am călcat pe multe stadioane, la meciuri mai mult sau mai puțin importante. Printre momentele preferate pe care le-am trăit până acum pe stadioane îmi trece prin minte meciul de la Basel dintre echipa locală și Steaua, meci contând pentru grupele Champions League. În momentul în care am ajuns la stadion în seara meciului mi-au trecut prin minte nopțile în care, copil fiind, adormeam uitându-mă la partide de Champions League și imaginându-mi cum ar fi să faci parte din tot acel spectacol fotbalistic. Şi iată că, în cele din urmă, am ajuns în punctul acela. Toată deplasarea în sine a fost o experiență frumoasă pentru care trebuie să le mulțumesc lui Răzvan și lui Cătălin Făinişi, PR Manager la Steaua. O altă amintire plăcută e de la meciul România – Ungaria din toamna trecută când, după golul al treilea, m-am dus să fotografiez bucuria jucătorilor și m-am trezit în mijlocul lor, bucurându-mă cot la cot cu ei.

– Cine sunt cei mai importanți oameni de fotbal pe care i-ai fotografiat?

– Am o colecție de acreditări pe care am autografe de la Duckadam, Mourinho, David Luiz, Samuel Eto’o, Frank Lampard sau John Terry și care va fi mai bogată cu fiecare eveniment la care particip. Ei sunt acei oameni de fotbal pe care i-am fotografiat ca și vedete. Dacă ar fi să aleg un jucător și un antrenor, aș spune Messi ca jucător și Mourinho ca antrenor.

– Ce spun prietenii tăi știind că ești acolo la evenimentele sportive importante?

– Îmi place ca atunci când e posibil să-mi aduc vechi prieteni din copilărie la câte un meci de fotbal să stea pe gazon alături de mine. Pentru cei cărora le place fotbalul e un sentiment unic să fii atât de aproape de jucători, să simți mirosul gazonului, să auzi atât de clar sunetul mingii care intră în plasă. N-am cum să mă bucur singur de toate astea aşa că, din când în când, îmi mai chem câte un prieten la meci. Și dacă tot am ajuns la capitolul ăsta, un alt moment de care-mi aduc aminte cu plăcere e cel în care am dus-o pe mama pe stadion pentru prima dată. Fiind dinamovistă, am luat-o alături de mine la un Dinamo – Petrolul, pe Arena Națională.

– Pentru a face poze cât mai bune ce contează mai mult, echipamentul sau talentul, cunoștințele?

– Amândouă sunt importante. De fapt o fotografie bună e un mix între echipament, experiență și talent. A avea un echipament performant nu e chiar ieftin, un obiectiv ajunge și la 15.000 de lei.

– Dacă ar fi să alegi o competiție sportivă la care ai dori cel mai mult să participi, care ar fi aceea?

– Mi-aș dori mult să particip la un Campionat Mondial. Din păcate am ratat finala Europa League de la București, acela ar fi fost cel mai important meci de până acum, însă din păcate nu am primit acreditare. Dar dacă ar fi să plec la un Mondial, ar fi tare frumos.

– Cât de greu e să ajungi în acest cerc al fotografilor sportivi?

– Nu este ușor, concurența este mare. Eu lucrez ca freelancer, însă dacă se va ivi ocazia să plec din țară, voi pleca. Meseria de fotograf sportiv este o meserie foarte frumoasă, dar aici nu poți câștiga foarte mult din ea. Afară aș câștiga mai mulți bani, deși știu că concurența este foarte mare, iar cei de afară au în general echipament mai bun.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.